Archive: Informațía zilei Subscribe to Informațía zilei

CSM II Galaţi – CSM Iaşi 24-28. Ieşencele, în grafic pentru calificarea la turneul de promovare

Handbalistele de la CSM Iaşi 2020 au mai făcut un pas important pentru calificarea la turneul final de promovare în Liga Florilor, după ce au învins sâmbătă, în deplasare, scor 28-24 (14-12), pe CSM II Galaţi. La fel ca și în meciul anterior, de săptămâna trecută, din Sala Liceului cu Program Sportiv, din prima etapă a returului Diviziei A, ieșencele au început ezitant, permițând adversarelor să conducă chiar şi cu patru holuri pe tabela de marcaj:...

Circulaţia în municipiul Iaşi se desfăşoară normal după căderea primei ninsori din acest an

Circulaţia în municipiul Iaşi se desfăşoară normal, în condiţii de iarnă, după căderea primei ninsori din acest an. Astfel, potrivit viceprimarului Cezar Baciu, în cursul nopţii de vineri, 27 ianuarie, spre sâmbătă, 28 ianuarie, echipele Citadin Iaşi au acţionat cu un număr de 11 autospeciale, 16 sărăriţe, 6 tractoare, un buldoexcavator şi o autospecială cu încărcare frontală şi au împrăştiat pe drumuri 340 de tone de sare și 11 tone...

Circulaţia în judeţul Iaşi se desfăşoară în condiţii de iarnă

Pe drumurile din judeţul Iaşi s-a acţionat în noaptea de vineri spre sâmbătă cu 30 de utilaje de deszăpezire. Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ), Costel Alexe, în acest moment nu sunt drumuri blocate, însă se circulă în condiții de iarnă. Şoferii pot afla informații despre starea drumurilor din judeţ la numărul de telefon 0332.411. 844. În ceea ce priveşte situaţia drumurilor în judeţele Moldovei, reprezentanţii Direcţiei Regionale...

Lucrările de construcţie a Spitalului Regional de Urgenţe ar putea începe în acest an

Lucrările de construcţie a Spitalului Regional de Urgenţe (SRU) de la Iaşi, cea mai mare investiţie din regiunea Moldovei, ar putea începe până la sfârşitul acestui an. Afirmaţia aparţine prefectului judeţului Iaşi, Bogdan Cojocaru, şi a fost făcută la întâlnirea cu membrii Comisiei de Dialog Social, care a avut loc în această săptămână la Prefectură. Proiectul tehnic este aproape de finalizare, urmând ca în acest an să fie demarate o parte...

Peste 85.000 de vehicule tranzitează zilnic intrările şi ieşirile din oraş

Intrările şi ieșirile din municipiului Iași sunt tranzitate zilnic de circa 85.000 de vehicule, cele mai multe dintre acestea, în jur de 75.000, fiind autoturisme, 7.000 camioane, 2.200 TIR-uri, iar circa 800 biciclete, arată rezultatele unui studiu efectuat de Biroul de Management al Traficului din cadrul Primăriei Municipiului Iaşi în perioada 10 – 20 septembrie 2022.. Potrivit studiului, cele mai tranzitate puncte de intrare ieşire din municipiu...

Poli Iaşi, remiză în primul amical disputat în Republica Moldova

Poli Iaşi a încheiat la egalitate, scor 1-1 (0-0), primul meci disputat vineri în stagiul de pregătire din Republica Moldova, contra celor de la FC Bălţi (locul 6 în campionatul ţării vecine). Gazdele au deschis scorul prin nigerianul Chinaza (min. 64), ieşenii egalând trei minute mai târziu prin Alexandru Musi, jucător venit în această iarnă în Copou de la FCSB sub formă de împrumut. Leo Grozavu i-a trimis în teren pe: Brânză (min. 46 Jankov)...

Primarul Mihai Chirica, prezent la manifestările prilejuite de Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului

Primarul Mihai Chirica a participat vineri, la Sinagoga Mare, la manifestările organizate cu ocazia Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului. Cu acest prilej a avut loc evenimentul intitulat „Casă și apartenență. Copii și tineri victime ale Holocaustului”, organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, Comunitatea Evreilor din Iași, Institutul Francez din Iași și Europe Direct, care a...

O nouă ediţie a campaniei “Prioritate la identitate!”, derulată de Serviciul de Evidenţă a Persoanelor

Serviciul de Evidenţă a Persoanelor Iaşi (SEPI) va desfăşura în perioada 31 ianuarie – 6 aprilie o nouă ediţie a campaniei “PRIORITATE LA IDENTITATE!”. Cu acest prilej, lucrătorii din cadrul serviciului se vor deplasa cu staţia mobilă în comunele arondate, în vederea punerii în legalitate pe linie de evidenţă a persoanelor şi stare civilă a locuitorilor din aceste comunităţi. Potrivit reprezentanţilor SEPI, acţiunea se adresează...

Jumătate dintre pacienţii care se prezintă la “Infecţioase” au nevoie de internare şi tratament

Mai mult de jumătate dintre persoanele care se prezintă în Triajul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi necesită internare şi tratament, cel mai adesea diagnosticul confirmat de medici fiind cel de gripă sau de pneumonie. După cum a precizat dr. Florin Roşu, la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi sunt internaţi în acest moment 22 de pacienţi adulţi şi trei copii, toţi diagnosticaţi cu gripă, în timp ce alte 28 de persoane se află în aşteptarea...

18 cazuri de coronavirus raportate în ultimele 24 de ore la iaşi

Conform datelor oferite de Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP), în ultimele 24 de ore, în judeţul Iaşi au fost confirmate 18 persoane infectate cu coronavirus (cu 12 mai puţine faţă de ziua anterioară) dintr-un total de 436 testări. Dintre cazurile confirmate pozitiv și internate, în ultimele 24 de ore s-au efectuat 8 externări şi 6 internări. În judeţul Iaşi, în ultimele 24 de ore nu s-au înregistrat decese în rândul persoanelor...
;