Archive: Informațía zilei Subscribe to Informațía zilei
Arta se împletește cu retailul, pentru comunitate. Compania IULIUS lansează un concurs de artă vizuală pentru o creație simbol a Family Market Miroslava
Cea mai importantă resursă pe care o transmitem generațiilor viitoare sunt valorile, acele repere prin care ne lăsăm cunoscuți și prin care impulsionăm dezvoltarea orașelor de mâine. Pentru Family Market, un concept IULIUS care se construiește pentru oameni și în jurul lor, a fost lansat un concurs de artă vizuală, al cărui obiectiv este de a realiza o creație simbol pentru proiectul din Miroslava, dar și de a oferi un prilej suplimentar de exprimare...
Consiliul Județean a inițiat demersurile pentru redeschiderea spitalului modular de la Lețcani
Consiliul Județean Iași și Instituția Prefectului Judeţul Iaşi au organizat luni o întâlnire cu managerii și reprezentanții Spitalului de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” din Iași, Direcției de Sănătate Publică, Inspectoratului pentru Situații de Urgență și Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) EURONEST), pentru a verifica stadiul de remediere a deficiențelor identificate de Corpul de control al Ministerului Sănătății și...
Călătoreşte şi… citeşte. Proiect de promovare a literaturii spaniole în tramvaiele din Iaşi
Ziua Internaţională a Cărţii şi a Limbii Spaniole, sărbătorită în fiecare an la data de 23 aprilie, va fi marcată anul acesta la Iaşi printr-o inedită campanie de promovare a literaturii spaniole în tramvaiele ieşene, urmând modelul unui binecunoscut program cultural derulat anual la Madrid. Proiectul este organizat de Ambasada Spaniei la Bucureşti, în colaborare cu Primăria Municipiului Iaşi, Compania de Transport Public Iaşi, Asociaţia Pasionaţilor...
500 de volume au ajuns la Cozmești, prin intermediul proiectului „Până hăt de carte”
Asociația Pentru Ospitalitate Culturală (AOC), în parteneriat cu Asociația Revistei „Timpul” a donat joi, 15.04.2020, un număr de 500 de volume Bibliotecii școlare din comuna Cozmești, județul Iași. Cărțile, adunate din donațiile recente ale ieșenilor, au ajuns pe rafturile bibliotecii prin intermediul proiectului „Până hăt de carte”, continuat, din luna ianuarie a acestui an, de cele două asociații culturale. Scriitorul Dan Lungu a fost întâmpinat...
FC Argeş – Poli Iaşi 0-0. Ieşenii, fără şut la poartă pe întreaga durată a meciului
FC Argeş şi Poli Iaşi au terminat la egalitate, scor 0-0, duminică după amiază, în Trivale, în epilogul primei etape din play out, după un meci în care oaspeţii nu au tras niciun şut pe poartă! Întâlnirea a fost una de o foarte slabă factură tehnică, ambele formaţii părând mulţumite, încă de la primul fluier al arbitrului, cu o remiză albă. Cea mai mare parte a jocului s-a desfăşurat la mijlocul terenului, departe de cele două careuri, motiv...
Doi dintre cei patru pacienţi cu COVID-19, aduşi de la Bucureşti la Iaşi, au decedat
Doi dintre cei patru pacienţi cu COVID-19, aflaţi în stare gravă, transferaţi sâmbătă seara de la Bucureşti la Iaşi, au decedat duminică. Potrivit dr. Lucian Eva, managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Dr. Nicolae Oblu”, ambii pacienţi, în vârstă de peste 70 de ani, aveau afectaţi plămânii în proporţie de peste 80% şi prezentau, totodată, numeroase comorbidităţi (diabet zaharat, hipertensiune, boală renală cronică). „Ceilalţi doi...
Cursă aeriană directă, din vară, între Iaşi şi Antalya
În sezonul estival, ieşenii ar putea călători către staţiunea Antalya din Turcia, situată pe malul Mării Mediterane, odată cu introducerea unei curse aeriene directe care ar urma să fie operată de compania Wizz Air. Vineri, 16 aprilie, compania de tip low-cost a anunţat intenţia de a opera începând din această vară zboruri comerciale regulate din trei orașe românești spre Antalya, este vorba despre Bucureşti, Cluj şi Iaşi. În cazul în care solicitarea...
Procent de promovare de 63% a elevilor ieşeni la simularea examenului de Evaluare Naţională din acest an
Promovabilitatea elevilor ieşeni la simularea examenului de Evaluare Naţională din acest an este de 63%, acesta fiind fiind cel mai bun procent de promovare comparativ cu simulările naționale din anii școlari trecuți (51,38% în 2019, 46,35% în 2018, 50,34% în 2017), cu menţiunea că, anul trecut, din cauza pandemiei, acest examenul nu a avut loc. În acest an, la nivelul judeţului Iaşi, simularea examenului de Evaluare Naţională s-a desfăşurat în perioada...
Iaşul, pe locul X la nivel naţional la numărul cazurilor noi de coronavirus
În ultimele 24 de ore, în judeţul Iaşi au fost înregistrate 72 de cazuri noi de infectare cu virusul SARS-CoV-2, în scădere faţă de ultima raportare, a anunţat astăzi, 18 aprilie, Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP). Conform datelor oferite de INSP, până duminică, 18 aprilie, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate 40.922 de cazuri cu persoane infectate cu COVID-19. Dintre cazurile confirmate pozitiv și internate, în ultimele...
PNL Iaşi îşi măreşte rândurile. Peste o sută de persoane au devenit membri cu acte în regulă ai partidului
Întrunit sâmbătă, 17 aprilie, în ședință săptămânală, Biroul Permanent al Organizației Municipale a PNL Iași a validat 122 de membri noi, în urma analizării cererilor de înscriere depuse la sediul partidului. Noii liberali fac parte din toate clasele sociale, inclusiv două persoane din Diaspora, români care lucrau în Londra și în Dubai. Marea majoritate a celor înscriși în partid sunt persoane până în 45 de ani și cu studii superioare, specialiști...


