Archive: Informațía zilei Subscribe to Informațía zilei

Scrisoare deschisă a primarului Mihai Chirica adresată investitorilor interesaţi să preia clubul de fotbal Politehnica Iaşi

Primarul Mihai Chirica a adresat o scrisoare deschisă către toţi investitorii interesaţi să preia clubul de fotbal CSM Politehnica Iaşi. Demersul şefului municipalităţii ieşene vine în contextul în care, în acest moment, clubul din Dealul Copoului se află într-o situaţie financiară delicată, jucătorii şi staff-ul tehnic al echipei nemaiprindu-şi salariile de cinci luni, iar formaţia condusă de Daniel Pancu ocupă penultimul loc în clasamentul...

Ateneul Național din Iași acordă o atenție deosebită patrimoniului cultural local

Eforturile pe care echipa Ateneului din Iași le întreprinde în direcția conservării,  protejării și promovării patrimoniului cultural local continuă, prin toate demersurile administrative și financiare care se impun. „Ne dorim ca toate imobilele pe care le avem în administrare să poată fi redate comunității în cele mai bune condiții și într-un timp cât mai scurt.”, a declarat Andrei Apreotesei, managerul instituției. Monumentul istoric, preluat...

284 de cazuri noi de SARS-CoV-2 înregistrate în ultimele 24 de ore la Iaşi

În ultimele 24 de ore, în judeţul Iaşi au fost înregistrate 284 de cazuri noi de infectare cu virusul SARS-CoV-2, în uşoară scădere faţă de ultima raportare, numărul total de infecţii de la începutul pandemiei şi până în prezent ajungând la 24.895, a anunţat astăzi Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 6.047 au fost externate (cu 35 de persoane externate în plus faţă de ziua precedentă). În...

Pachete de igienă pentru copii, în cadrul proiectului “Şcoli prietenoase în comunităţi implicate”

200 de preșcolari și 60 de antepreșcolari din patru școli implicate în proiectul “Școli prietenoase în comunități implicate”, din care fac parte Liceul Teoretic “Lascăr Rosetti” din Răducăneni, Școala Gimnazială „Constantin Erbiceanu” din Erbiceni, Școala Gimnazială „Al. I. Cuza” din Podu Iloaie și Școala Gimnazială Deleni, au primit pachete de igienă, care conțin săpun lichid, pastă de dinți, periuțe de dinți și prosoape....

Situaţia paturilor din spitalele ieşene COVID: 494 ocupate şi 222 libere

Conform raportării Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), joi, 17 decembrie, în spitalele ieşene COVID erau ocupate 494 de paturi, din care 66 sunt paturi ATI. În ceea ce priveşte gradul de ocupare pentru paturile ATI, din cele 62, 9 sunt ocupate la Spitalul de Boli Infecţioase, 18 la Spitalul Mobil Leţcani, 6 la Spitalul de Pneumologie, 5 la Spitalul Municipal Paşcani, 5 la Spitalul de Recuperare, 7 la Spitalul C.F. Iaşi şi 16 la Spitalul de Neurochirurgie....

Focar de COVID-19 la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Iaşi a anunţat joi, 17 decembrie, apariţia a trei noi focare de COVID-19 în judeţ, la un spital, la o instiutuţie de învăţământ superior şi, respectiv, la o societate comercială din municipiul Iaşi. În primul caz este vorba despre SPITALUL „SFÂNTUL SAVA” – Secţia exterioară ”Sf. Anton Durcovici”, unde patru persoane (trei pacienţi şi un asistent medical) au fost confirmate pozitiv cu noul coronavirus,...

Iaşul, pe locul IV la nivel naţional la numărul cazurilor noi de coronavirus

În ultimele 24 de ore, în judeţul Iaşi au fost înregistrate 300 de cazuri noi de infectare cu virusul SARS-CoV-2, în creştere faţă de ultima raportare, numărul total de infecţii de la începutul pandemiei şi până în prezent ajungând la 24.611, a anunţat astăzi Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 6.012 au fost externate (cu 34 de persoane externate în plus faţă de ziua precedentă). În judeţul...

Proiectul “Împlineşte un vis! Schimbă o lume!”, desfăşurat în acest an în condiţii speciale

Desfăşurat în condiţii speciale în acest an, proiectul „Împlineşte un vis! Schimbă o lume!” continuă tradiţia faptelor bune menite să aducă un zâmbet pe chipul copiilor cu cerinţe educaţionale speciale din mediul rural, provenind din familii dezavantajate. Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE) Iaşi, prin Centrul Logopedic Interşcolar, în colaborare cu Asociaţia O’KAIROS, organizează în luna decembrie, în...

Universitatea „Gh. Asachi”, a doua cea mai bună universitate tehnică din țară, conform clasamentului QS EECA University Rankings 2021

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) se află pe poziția a doua la nivel național dintre toate instituțiile de învățământ superior cu profil tehnic în clasamentul QS „Emerging Europe & Central Asia” University Rankings 2021. Totodată, TUIASI se clasează pe poziția a 5-a la nivel național în acest clasament și pe poziția 93 dintre toate universitățile luate în calcul în realizarea clasificării. TUIASI și-a păstrat...

Poli Iaşi – Academica Clinceni 0-0. Ieşenii continuă să nu se regăsească

Criza de rezultate continuă la Politehnica Iaşi, elevii lui Daniel Pancu nereuşind să iasă din pasa neagră în care se află de nouă etape, perioadă în care nu au reuşit să obţină decât două puncte, după două remize, ambele pe teren propriu (1-1 cu FC Argeş şi 0-0 cu Academica Clinceni). Ultimul rezultat a fost înregistrat miercuri după amiază în faţa revelaţiei acestui sezon, echipă neînvinsă de şapte etape în Liga 1. Deşi au evoluat...
;