Archive: Economic Subscribe to Economic
O nouă staţie de încărcare rapidă a autovehiculelor electrice, inaugurată de E.ON Energie la Iaşi
Compania E.ON Energie România a pus în funcţiune, luni, 25 februarie, în municipiul Iaşi, în staţia MOL din cartierul Păcurari, cea de-a cincea staţie de încărcare rapidă a autovehiculelor electrice din totalul celor 19 unităţi pe care şi-a propus să le instaleze în România în cadrul proiectului NEXT-E, susţinut din fonduri europene, prin intermediul programului Connecting Europe Facility (CEF). La eveniment au fost prezenţi Dan Morari, director...
Vino să alegi mărțișoare handmade și create de artiști, la Palas
Vestitori ai primăverii, cu forme felurite și realizați prin tehnici inedite, creativi sau cu motive tradiționale, îi întâmpină pe clienții ansamblului din inima orașului. Cea mai mare varietate de mărțișoare este prezentată în aceste zile, de către artiști plastici, meșteri populari și artizani handmade, în Atrium Palas Mall.
Anotimpul verde și-a făcut deja simțită prezența la Palas, acolo unde se desfășoară două târguri de mărțișoare,...
La sfârşitul anului trecut, în judeţul Iaşi erau înregistraţi peste 168.000 de pensionari
Numărul beneficiarilor aflați în evidențele Casei Judeţene de Pensii (CJP) Iaşi la finalul anului trecut era de 168.554 persoane, dintre care 150.385 de pensionari din sectorul de stat și 18.169 de pensionari din sectorul agricol, Iașul aflându-se, din acest punct de vedere, pe locul 5 la nivel național. Pensia medie la nivelul județului Iași a fost, anul trecut, sub media națională. Astfel, deși a crescut față de anul 2017, pensia medie la nivelul...
Tinerii antreprenori din România și Republica Moldova află miercuri la Iași care sunt modalitățile de a-și extinde afacerile pe piața europeană
Miercuri, 27 februarie 2019, va a avea loc la Iași prima ediție a Forumului Tinerilor Antreprenori din România și Republica Moldova sub egida conferințelor AFACERI.RO.
”Ne dorim prin acest forum să rupem barierele artificiale, clișeele care există între tinerele idei antreprenoriale din România și Republica Moldova în privința extinderii afacerii sau colaborării peste Prut.” a menționat Alin PĂTRU, inițiatorul proiectului și CEO al Europe NOW,...
Kaufland România anunţă majorarea venitului minim în companie
Kaufland România, unul dintre cei mai mari angajatori privați de pe piața românească, anunță majorarea venitului minim pentru lucrătorii comerciali din magazine la 3.300 lei brut și actualizează pachetul de beneficii pentru angajați. Noul venit minim pornește de la suma de 3.300 lei brut, incluzând tichetele de masă și sporurile salariale, și va intra în vigoare începând cu luna martie a acestui an. Tot la 1 martie 2019 va intra în vigoare și noul...
Serviciul de ridesharing Uber a devenit funcţional şi la Iaşi
Începând de astăzi, serviciul de ridesharing Uber a devenit funcţional şi la Iaşi, capitala Moldovei devenind astfel cel de-al cincilea oraş din ţară în care această aplicaţie este activă, după Bucureşti, Cluj-Napoca, Braşov şi Timişoara. „Uber, aplicaţia care conectează şoferii parteneri cu pasagerii în peste 600 de oraşe din 64 de ţări, este acum disponibilă şi în Iaşi, inima Moldovei. Cei care nu au încercat serviciul până acum vor...
Mărțișoare cu patina timpului și create de artiști plastici, în week-end, la Palas
Primăvara este foarte aproape, așa că în ansamblul Palas își fac prezența vestitorii săi cu șnur alb și roșu. În acest week-end, clienții pot alege simboluri și cadouri deosebite, de la târgul de obiecte de artă și antichități sau de la expoziția de mărțișoare create de artiști plastici.
Vineri, pe 22 februarie 2019, la Palas începe o nouă ediţie a Târgului de Artă şi Antichităţi. Zeci de anticari din diferite colțuri ale țării...
Iaşul, promovat ca destinaţie de tip city-break de către agenţiile de turism din Italia
Nouă dintre cei mai importanți tour operatori din capitala Italiei au participat la începutul acestei săptămâni la un info trip inițiat de Aeroportul Internațional Iași, care a cooptat în această acțiune principalii “actori” din industria turismului local (agenții de turism și informare turistică, hoteluri, restaurante, muzee, ghizi turistici etc). Principalul partener în organizarea info trip-ului a fost Blue Air, prima companie parteneră care...
Eveniment dedicat eficienţei energetice, organizat la Iaşi
Marți, 26 februarie, începând cu ora 9.00, la Hotelul „Unirea” (Salon Mezanin), energynomics.ro organizează primul eveniment din acest an, dedicat eficienţei energetice: „Eficiență energetică – oportunitățile momentului”. Speakeri ai evenimentului vor fi: Irina Nicolau, Departamentul pentru eficienţă energetică, ANRE, Romulus Berdei, director general Control Point, powered by Valmet, Theodor Livinschi, director de vânzări, MET România Energy,...
100 de oferte de stagii de practică, disponibile la „UBC INTERNSHIP DAY”, marți, la Palas
Marţi, 19 februarie 2019, la Palas are loc „UBC Internship Day”, primul eveniment din Iaşi care reuneşte, în acelaşi loc, stagiile de practică oferite de companiile prezente în clădirile de birouri ale ansamblului urbanistic.
Studenţii în an terminal sau masteranzii care doresc să îşi înceapă cariera sau să dobândească experienţă profesională sunt aşteptaţi în Atriumul Palas Mall, între orele 10.00 – 18.00. Aici, tinerii vor avea ocazia...


