Archive: Economic Subscribe to Economic
Curs privind managementul deșeurilor, organizat de Camera de Comerț și Industrie Iași
Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Iaşi reaminteşte că legislaţia în vigoare prevede obligativitatea desemnării de persoane responsabile cu managementul deşeurilor. Astfel, potrivit Legii nr. 211/2011, deţinătorii/producătorii de deşeuri persoane juridice, comercianţii, au obligaţia să desemneze o persoană din rândul angajaţilor proprii care să urmărească şi să asigure îndeplinirea obligaţiilor legale, respectiv: persoanele desemnate trebuie...
Proiect european în valoare de 250 milioane lei, finalizat cu succes
Primăria Municipiului Iași a finalizat proiectul european „Reabilitarea sistemului de termoficare în municipiul Iaşi în vederea conformării cu standardele de mediu privind emisiile în atmosferă şi pentru creşterea eficienţei energetice în alimentarea cu căldură urbană”. Valoarea proiectului a fost de aproximativ 250 milioane lei, iar lucrările s-au desfășurat cu finanțare europeană prin Programul Operațional Sectorial de Mediu – Axa prioritară...
Salariul mediu net în județul Iași, în luna martie, mai mare cu 2,4% față de luna februarie
Efectivul de salariaţi din judeţul Iaşi la data de 31.III.2016 a fost de 153.452 de persoane, în creştere cu 5.227 persoane (+3,5%) faţă de luna corespunzătoare din anul 2015 şi cu 814 persoane comparativ cu sfârşitul lunii februarie 2016. În luna martie 2016, câştigul salarial mediu nominal brut în judeţul Iaşi a fost de 2.608 lei (+12,4% faţă de luna martie 2015), iar cel mediu net de 1.888 lei (+12,2%); comparativ cu luna februarie 2016 s-a înregistrat...
Veolia Energie Iași, desemnată ”Compania de servicii energetice a anului”
Veolia Energie Iași a fost desemnată ”The Energy Services Company of the Year”, în cadrul ceremoniei celei de-a cincea ediții a ”Romanian Energy Awards”, eveniment desfășurat la sfârşitul săptămânii trecute la București. Veolia a fost singurul operator de termoficare din România nominalizat și ajuns în finală, celelalte companii activând în domeniile energiei electrice, gazelor naturale și petrolului. Proiectul câștigător – cel...
Brandul german dm drogerie markt a deschis, astăzi, un magazin în Iulius Mall Iaşi
Acesta este cel de-a doilea magazin pe care retailerul german îl inaugurează în reţeaua de mall-uri a grupului Iulius din Iaşi, după unitatea din ansamblul multifuncţional Palas.
Cu ocazia deschiderii, dm drogerie markt a pregătit surprize şi reduceri. Pentru cumpărăturile făcute joi, clienţii vor primi TVA-ul cadou la toate produsele. Vineri, vor beneficia de sesiuni de make-up şi vor fi răsfăţaţi la massage corner. Sâmbătă, copiii sunt invitaţi...
Noi serii de workshop-uri la Camera de Comerț și Industrie Iași
Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi organizează noi serii de workshopuri – instruiri intensive, practice şi interactive. Astfel, în perioada 23-31 mai va fi organizat un workshop de Microsoft EXCEL pentru Afaceri. Workshopul este structurat pe trei module: Start, Avansat şi, respectiv, Analiza datelor, fiecare modul având o durată de opt ore (două zile, câte patru ore pe zi). ”Această instruire se adresează tuturor persoanelor care doresc să aprofundeze...
Alimentarea cu gaze naturale va fi sistată joi, 12 mai, pe mai multe străzi din municipiul Iași
În vederea cuplării unor noi conducte la sistemul de distribuţie a gazelor naturale din municipiul Iaşi, E.ON Distribuţie România anunță întreruperea alimentării cu gaze naturale joi, 12 mai a.c., începând cu ora 12.00, pentru consumatorii de pe străzile: Cicoarei, şos. Galata, Cărămidari, Podişului, Urcuşului, Arh. Berindei, F-dac Arh. Berindei, Str-la Arh. Berindei, Alunişului, Făgetului, Vasile Urechia, Calea Galata, Pantelimon Halipa, Petru...
Imobilul în care vor fi cazați pacienții IRO, racordat la sistemul centralizat de termoficare
Veolia Energie Iași va racorda la sistemul centralizat de termoficare clădirea unde urmează să fie cazați pacienții Institutului Regional de Oncologie (IRO). Imobilul, situat în cartierul Tătăraș, pe str. Ion Creanga nr. 5 bis, are o capacitate de cazare de 90 de locuri și un consum anual estimat de 170 gigacalorii pentru apa caldă și încalzire. ”Clădirea este în curs de conectare la sistemul centralizat și va fi legată direct la magistrala...
Instruire gratuită în standardizare şi certificarea produselor la Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi
Societatea Română pentru Asigurarea Calităţii (SRAC), în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi, prezintă schimbările aduse de noile standarde ISO 9001 şi ISO 14001, precum şi cerinţele legislative de introducere pe piaţă a produselor din domeniile reglementate.
Această prezentare se va face în cadrul unui seminar organizat la sediul Camerei de Comerţ, în data de 17 mai, care se adresează persoanelor implicate în implementarea şi funcţionarea...
Anchetă epidemiologică, declanșată de DSP Iași
Direcția de Sănătate Publică (DSP) Iași a declanșat în această săptămână o anchetă epidemiologică cu privire la apariția unor cazuri de îmbolnavire prin consum de preparate de carne, primite cu ocazia sărbătorilor Pascale de angajații unei firme comerciale din Pașcani. Potrivit reprezentanților instituției, în urma informațiilor culese de la pacienții internați în secțiile de boli infecțioase Pașcani și Iași și membrii familiilor acestora,...


