Monthly Archives: February 2013

Petru Movilă: ”Municipalitatea ieşeană discriminează pensionarii”

Deputatul PDL Petru Movilă afirmă că, în acest moment, conform unei Hotărâri a Consiliului Local Municipal (CLM) Iaşi, de gratuități în mijloacele de transport în comun din municipiu beneficiază doar o parte din pensionari, respectiv doar cei cu vârsta de peste 65 de ani, în timp ce în cazul celor sub această vârstă,  municipalitatea a impus un criteriu financiar. ”Hotărârile girate de către primarul Gheorghe Nichita impun o diferenţiere restrictivă...

Concursul interdisciplinar ”Urmașii lui Moisil” a ajuns la cea de-a VIII-a ediție

Consecvent principiului conform căruia principalul instrument de antrenare, promovare şi selecţie a valorilor este competiţia, Liceul Teoretic de Informatică „Grigore  Moisil“ Iaşi oferă şi în acest an elevilor claselor IV-VIII posibilitatea dezvoltării abilităţilor în domeniul informaticii şi ştiinţelor. Astfel, în perioada 2–3 februarie 2013, în colaborare cu Inspectoratul Școlar al Județului Iași, în cadrul proiectului european „MaST-Networking,...

Biletele pentru spectacolul ”La Traviata” s-au epuizat

Biletele pentru spectacolul ”La Traviata”, de Giuseppe Verdi, programat pentru joi, 21 februarie 2013, începând cu ora 18.30, în Sala Mare a Teatrului Național Iași au fost epuizate, dar se pun la dispoziție 30 de bilete fără loc la preț redus (10 lei biletul). Melodramă în trei acte compusă de Giuseppe Verdi, libretul de Francesco Maria Piave, după romanul La dame aux camèllias, de Al. Dumas – fiul, ”La Traviata” a avut premiera  la Veneția,...

”Primăvara dermatologică ieșeană” – un eveniment interdisciplinar de marcă

După succesul înregistrat în anul 2012, cu ediția pilot a evenimentului, conf. dr. Daciana Brănișteanu, președintele Comitetului de organizare, alături de Colegiul Medicilor Iași, UMF “Gr. T. Popa” Iași și compania de comunicare medico-socială Houston NPA, anunță organizarea celei de-a doua ediții a manifestării științifice ”Primăvara dermatologică ieșeană”, care va avea loc între 18 și 22 aprilie 2013 la Biblioteca Centrală Universitară...

Inspecţie de succes a FDA la Antibiotice, carte de vizită pentru noi pieţe de desfacere

În lunile decembrie 2012 şi ianuarie 2013, trei investigatori americani au auditat şi inspectat favorabil fluxurile de fabricaţie ale Antibiotice, în vederea extinderii parteneriatelor pe piaţa Statelor Unite ale Americii.  Astfel, Autoritatea americană de reglementare în domeniul medicamentului şi alimentaţiei, Food and Drug Administration (FDA) a desfăşurat la Antibiotice, între 14 – 22 ianuarie 2013, o  inspecţie de urmărire, obligatorie pentru...

Fotbaliștii de la CSMS Iași au plecat în Antalya

Fotbaliștii ieșeni de la CSMS au plecat vineri, 1 februarie, în cel de-al doilea stagiu de pregătire al iernii, care va avea loc, timp de două săptămâni, în Antalya. În avionul care a decolat spre Turcia au urcat următorii jucători:    Ionuț Irimia, Andrei Bălan, Cezar Lungu (portari), Alexandru Crețu, Bogdan Mitrea, Adrian Avrămia, Răzvan Tincu, Bogdan Straton, Ionel Mihălăchioaie, Milan Mitic (fundași), Narcis Bădic, Alexandru Ciucur, Claudiu...

A crescut numărul de viroze respiratorii și pneumonii la Iași

În ultima săptămână, la nivelul județului Iași s-a constatat o ușoară creștere a numărului de viroze respiratorii, conform statisticii oferite de Compartimentul de Epidemiologie a Bolilor Transmisibile din cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP). Astfel, în săptămâna 21 – 27 ianuarie 2013, în județul Iași s-au înregistrat 5.611 cazuri de viroze, cu 553 mai multe față de săptămâna 14.01 – 20.01.2013. Potrivit reprezentanților DSP, și...

Tot mai mulți ieșeni se imunizează împotriva gripei

Din totalul celor 42.770 de doze de vaccin antigripal repartizate în această iarnă de Ministerul Sănătății județului Iași, până acum au fost administrate 35.122 de vaccinuri, din care 2.410 în săptămâna 21.01 – 27.01.2013. După cum au precizat reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP), în ultima săptămână, medicii de familie au administrat vaccin antigripal unui număr de 2.230 de persoane. Din rândul personalului medico-sanitar...

Locuri de muncă în Germania pentru studenți și masteranzi

Conducerea Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă (AJOFM) Iași anunță, prin intemrediul unui comunicat de presă, că a început selecția pentru studenții și masteranzii care doresc să desfășoare o activitate lucrativă pe teritoriul Germaniei, în perioada vacanței de vară (minimum două luni). Condiții de participare: vârsta cuprinsă între 18-35 de ani, studenți și masteranzi înscriși la o facultate de stat sau particulară, acreditată...

Peste 5.500 de ieșeni au trecut, anul trecut, pragul Ateneului Tătărași

Activitatea Ateneului Tătărași, instituție aflată în subordinea Primăriei, în anul 2012 a fost una deosebit de amplă, care a inclus organizarea a numeroase spectacole de teatru, expoziţii de fotografie, lansări de carte, concursuri pentru copii şi multe alte evenimente culturale. „Activităţiile produse şi organizate pe parcursul întregului an au fost caracterizate prin diversitate artistică, multiculturalism, interdisciplinaritate, instituţia reunind...
;