Monthly Archives: May 2015

Favoriți la promovare: Bucovina Rădăuți – Știința Miroslava 1-5 (0-2)

Știința Miroslava a făcut un pas foarte important, vineri după amiază, în cursa pe care o duce alături de Bucovina Pojorâta, pentru a urca, în premieră, în Liga a II-a. Profitând de faptul că principala sa contracandidată la promovare nu a punctat în clasament, ca urmare a retragerii din campionat a formației FC Popăuți, elevii antrenorului Daniel Ungureanu au mărit la patru distanța de puncte care-i desparte de suceveni, după ce, în etapa a 24-a,...

Dan Cârlan: ”Suspendarea din funcție a primarului și a președintelui CJ se poate face abia după primirea hotărârii instanței”

La exact o săptămână de arestarea la domiciliu, pentru o perioadă de 30 de zile, a primarului Gheorghe Nichita, și la numai câteva ore după ce judecătorii au dispus măsura similară în cazul președintelui Consiliului Județean (CJ), Cristian Adomniței, prefectul județului Iași, Dan Cârlan, a adus primele clarificări în legătură cu aceste spețe, subliniind condițiile în care, potrivit legii, cei doi demnitari ar putea fi suspendați din funcțiile...

Cu prilejul ”Nopții Muzeelor”, RATP prelungește programul mijloacelor de transport în comun

Pentru a facilita accesul ieşenilor la evenimentele organizate în municipiu, cu ocazia ,”Nopţii Muzeelor”, în noaptea de 16/17 mai, RATP va prelungi programul de circulaţie al mijloacelor de transport public până la ora 02.00. Traseele vizate sunt: cursa specială: Tătăraşi Nord – Tătărasi Sud – Dancu, traseul 3: Gară – Piaţa Unirii – Târgu Cucu – Tătăraşi Nord, traseul 6: Rond Dacia – Gară – Billa – Piaţa Unirii – Târgu Cucu...

Primarul Gheorghe Nichita a intrat în concediu de odihnă

Primarul Gheorghe Nichita a anunțat că începând de luni, 18 mai, și până pe 5 iunie 2015, inclusiv, se va afla în concediu de odihnă. Potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Primăriei municipiului Iași, în această perioadă, atribuțiile de serviciu vor fi delegate, conform legii, viceprimarului Mihai Chirica. Reamintim că primarul municipiului Iași, Gheorghe Nichita, se află începând cu data de 8 mai 2015 în arest la domiciliu, pentru o...

Propunerea de înființare a comisiei speciale de analiză și verificare a activității Poliției Locale Iași, respinsă de plenul CLM

Întrunit vineri, 15 mai, în ședință extraordinară, plenul Consiliului Local Municipal (CLM) Iași a respins propunerea de înființare a unei comisii speciale de analiză și verificare a activității Poliției Locale, înaintată de grupul consilierilor liberali. În favoarea propunerii s-au exprimat doar consilierii liberali, în timp ce reprezentanții PSD au votat împotriva acestei inițiative. Viceprimarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a argumentat...

La Iași a debutat cea de-a VI-a ediție a Concursului Național de Canto ”Achim Stoia”

În perioada 15-17 mai, Colegiul Naţional de Artă ”Octav Băncilă” din Iaşi organizează cea de-a VI-a ediție a Concursul Naţional de Canto ”Achim Stoia”, destinat elevilor care studiază canto în liceele şi colegiile din ţară. Personalitate marcantă a vieţii muzicale ieşene, Achim Stoia a desfăşurat multiple activităţi, cum ar fi cea de folclorist, profesor, compozitor, dirijor de cor şi orchestră, conducător şi organizator de instituţii...

Creștere cu 15% a profitului net al ANTIBIOTICE SA Iași în primele trei luni

După primul trimestru al acestui an, Antibiotice SA Iași a raportat o creștere cu 15% a profitului net, comparativ cu perioada similară a anului precedent, de la 5,27 milioane lei în trimestrul I 2014, la 6,06 milioane lei la finalul lunii martie a.c. Conform unui comunicat de presă remis de companie, obiectivele prioritare în perioada analizată au fost creşterea vânzărilor în piaţă (ieşirea produselor Antibiotice SA din distribuţie), indicator care...

Proiect privind acordarea de servicii sociale pentru copiii și tinerii din grupurile vulnerabile

Fundația “Alături de Voi” România anunță lansarea proiectului ”IMPACT DIRECT!”, care urmează să fie implementat în județele Iași, Constanța și Mureș. La Iași, evenimentul va avea loc marți, 19 mai, începând cu ora 11.00, în Sala Galbenă a Instituției Prefectului Județului Iași. Prin acest proiect, realizat în parteneriat cu CARITAS Norvegia, pe o perioadă de 12 luni (între 1 aprilie 2015 – 31 martie 2016), se vor acorda servicii sociale...

Cristian Adomniței s-a autosuspendat din toate funcțiile deținute în PNL

Președintele Consiliului Județean (CJ) Iași, Cristian Adomniței, a anunțat joi seară, prin intermediul unui comunicat de presă, că având în vedere decizia Curții de Apel Iași în dosarul care i-a fost deschis de procurorii anticorupție, se va suspenda din toate funcțiile politice deținute în cadrul PNL. Cristian Adomniței este în prezent co-președinte al Organizației Județene Iași a PNL și vicepreședinte la nivel național al acestei formațiuni...

Baschet masculin: Politehnica Iași a ratat calificarea în Liga Națională

Echipa de baschet masculin Politehnica Iași a ratat promovarea în Liga Națională, după ce joi după amiază a pierdut și cel de-al doilea meci din cadrul turneului final de promovare, care se dispută în Sala Sporturilor ”Dunărea” din Galați, susținut în compania formației Dinamo București, cu scorul de 56–85 (30-36). Miercuri, în prima zi a turneului, baschetbaliștii ieșeni au pierdut cu scorul de 58-94 în fața gazdelor de la Phoenix Universitatea...
;