Monthly Archives: May 2015

Paradă canină și concursuri inedite pentru animalele de companie, sâmbătă, la Iulius Mall

Cei mai frumoşi reprezentanţi canini vor putea fi admiraţi sâmbătă, 9 mai 2015, la Iulius Mall Iaşi, în cadrul unui eveniment dedicat iubitorilor animalelor de companie. „Very Important Pet” va avea loc de la ora 11.00, la parterul mall-ului, în zona Carrefour Market. Ieşenii care se mândresc cu exemplare canine deosebite şi vor ca micii lor prieteni să fie răsplătiţi cu aplauze sunt invitaţi să se înscrie la concursurile pregătite de organizatori....

Gheorghe Nichita s-a autosuspendat din toate funcțiile deținute în PSD

Vicepreședintele PSD Gheorghe Nichita, președintele Organizației județene PSD Iași, a anunțat că începând de joi, 7 mai 2015, s-a autosuspendat din toate funcțiile deținute în partid, atât la nivel național, cât și la nivel local. ”Am avut o discuție cu președintele PSD Victor Ponta, prin care i-am adus la cunoștință faptul că mă suspend din toate funcțiile pe care le dețin în partid – cea de vicepreședinte la nivel național și cea de...

Dublă lansare de carte

Sâmbătă, 9 mai 2015, ora 11, la Muzeul Unirii Iaşi – Sala Dublei Alegeri, are loc o dublă lansare de carte: “99 de gânduri”, autor Maria Simion, prezintă Emilian Marcu  şi “Simfonia iubirii”, autor Catrinel Lenga, prezintă Mihai Batog Bujeniţă. Membrii trupei de teatru “Thalienii” vor lectura poeme din volumele lansate, iar soprana Mihaela Grăjdeanu, acompaniată la pian de Traian Hudumeac va încânta cu un moment muzical de excepţie. Evenimentul...

Viitorul Spital Regional de Urgențe de la Iași, finanțat în cadrul Programului Operațional Regional (POR) 2014 – 2020

În această săptămână a fost lansat în dezbatere publică ”Ghidul Solicitantului – Condiții generale de accesare a fondurilor în cadrul Programului Operațional Regional 2014 -2020”, document în baza căruia urmează să fie accesate fondurile europene de dezvoltare regională pentru țara noastră în perioada 2014-2020. Forma finală a ”Ghidului Solicitantului” a fost negociată de Ministerul Dezvoltarii Regionale și Administratiei Publice...

Liberalii ieșeni propun înființarea unei comisii speciale de analiză și verificare a activității Poliției Locale

În urma reținerii, la sfârșitul săptămânii trecute, de către procurorii anticorupție a primarului Gheorghe Nichita, acuzat de abuz în serviciu, ca urmare a folosirii personalului și echipamentelor Poliției Locale în activitatea de supraveghere a iubitei sale, grupul consilierilor liberali a depus la Secretariatul Tehnic al Consiliului Local Municipal (CLM) Iași un proiect de hotărâre privind înființarea Comisiei speciale de analiză și verificare...

Pasajul suprateran ”Octav Băncilă” va fi finalizat până la sfârșitul acestui an

Lucrările de pe şantierele aferente pasajului suprateran ”Octav Băncilă”, parte integrantă a proiectului european ”Axa de Dezvoltare Nord – Sud”, precum și cele care privesc reabilitarea străzii Toma Cozma din municipiul Iași vor fi încheiate până la sfârșitul acestui an. Anunțul a fost făcut de reprezentanţii SC Conest SA, firma care execută lucrările la cele două obiective, la finalul întâlnirii pe care au avut-o miercuri, 6 mai, la...

Programul de conducere preventivă Ford Driving Skills for Life ajunge la Iași

Programul gratuit de conducere preventiva Ford Driving Skills for Life ajunge luna aceasta la Iasi, sesiunile de instruire urmând a se desfășura în perioada 22-24 mai, in parcarea Era Shopping Park. Inscrierea la programul gratuit de conducere preventiva Ford Driving Skills for Life se face prin intermediul site-ului dedicat www.drivingskillsforlife.ro. Ford implementeaza acest program in Romania, alaturi de Napoca Rally Academy, cei doi parteneri reușind să...

Lucrările de la esplanada Mimoza vor fi finalizate în această lună

În cadrul unei ședințe cu reprezentanții Direcției Tehnice și de Investiții din cadrul Primăriei Municipiului Iași, care a avut loc marți, 5 mai, primarul Gheorghe Nichita a analizat stadiul lucrărilor la esplanada Mimoza, din cartierul Păcurari. Cu acest prilej s-a discutat despre ultima etapă a lucrărilor, luându-se în discuţie şi data când esplanada va putea fi dată în folosință. ”Am discutat telefonic și cu directorul societății care...

Acțiuni de selecție în școlile din județ, organizate de DJST Iași

În perioada 25 aprilie – 7 iunie 2015, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret (DJST) Iaşi organizează un număr de 20 acţiuni de selecţie în şcolile din mediul rural (13 acţiuni) şi urban (șapte acţiuni) pentru următoarele ramuri de sport: atletism – șase  acţiuni, judo – două acțiuni, baschet – două acţiuni, scrimă – două acţiuni, box      – două acţiuni, tir cu arcul – o acţiune, handbal – patru acţiuni...

Conferință internațională, găzduită de filiala ieșeană a Academiei Române

Joi, 7 mai, la ora 9.00, în Aula Academiei Române – filiala Iași va avea loc deschiderea oficială a Conferinței internaționale ”Humanities and Social Sciences Today. Classical and Contemporary Issues”, organizată în cadrul proiectului “Inovare şi dezvoltare în structurarea şi reprezentarea cunoaşterii prin burse doctorale şi postdoctorale”, finanțat prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) 2007-2013. Scopul...
;