Monthly Archives: September 2017

Numărul turiştilor străini care au înnoptat în luna iulie la Iaşi, în scădere faţă de anul trecut

În luna iulie 2017,comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, sosirile în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare din judeţul Iaşi au înregistrat o creştere cu1,6%, iar înnoptările o scădere cu 5,5%. Astfel, potrivit Direcţiei Judeţene de Statistică (DJS), în perioada 1.I–31.VII.2017, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul 2016, sosirile au înregistrat o creştere cu10,1%, iar înnoptările cu 4,9%, durata medie a şederii...

Numărul autorizaţiilor de construire, în creştere

În luna iulie 2017, în judeţul Iaşi s-au eliberat 238 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 5,9% faţă de luna anterioară şi în creştere cu 30,8% faţă de luna corespunzătoare din anul precedent. Potrivit datelor Direcţiei Judeţne de Statistică (DJS), în perioada 1.I-31.VII.2017, numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale eliberate pe total judeţ, a fost de 1.517, în creştere cu 13,1% (+176...

Lucrări de asfaltare pe str. Dealul Bucium

Joi și vineri, 14 și, respectiv, 15 septembrie, între orele 7.00 și 19.00, echipele S.C. Conest S.A. vor face lucrări de asfaltare pe str. Dealul Bucium, pe tronsonul dintre intersecția cu str. Plopii fără Soț și str. Constantin Pop. Ca urmare, cu acordul și sprijinul Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Iași și al Poliției Locale, municipalitatea va impune restricții de circulație, funcție de necesități, pe artera amintită. În cele...

Primarul Mihai Chirica susține demersul societăţii civile privind construcţia autostrăzii Ungheni – Iași – Târgu Mureș

Primarul Mihai Chirica susține public demersurile grupului de inițiativă civică „Împreună pentru autostrada Ungheni – Iași – Târgu Mureș”, care la finele săptămânii trecute a organizat un miting în Piața Unirii, precum și un marș auto din capitala Moldovei până la Târgu Mureș. „Moldovenii și ardelenii le-au arătat din nou guvernanților de la București cât de mult își doresc o autostradă care să conecteze cele două provincii...

Primarul Mihai Chirica, în vizită la compania IRCON SRL

Primarul Mihai Chirica a fost marţi, 12 septembrie, oaspetele cercetătorilor companiei ieșene IRCON SRL, una dintre firmele locale care promovează cu succes imaginea industriei farmaceutice ieșene. Produsul principal al specialiștilor coordonați de conf. univ. dr. Christache Zanoschi este medicamentul Cervugid ovule, cel mai bun antiinflamator în afecțiunile ginecologice. „Am rămas profund impresionat de profesionalismul cercetătorilor de la IRCON, de modul...

Centrul de Excelenţă Iaşi organizează concurs de selecţie la disciplina matematică

Centrul de Excelenţă Iaşi va organiza şi în anul şcolar 2017-2018 activităţi de pregătire la matematică a elevilor din clasele a III-a şi a IV-a. În acest sens se vor constitui câte două grupe la fiecare nivel, formate fiecare din câte 24 de elevi. Testarea pentru admiterea la Centrul de Excelenţă va avea loc sâmbătă, 23 septembrie, la ora 9.00, la Colegiul Naţional „Costache Negruzzi” din Iaşi, anunţă directorul CEX Vasile Sorohan. Proba...

Manifestări organizate la Iaşi cu ocazia Zilei Pompierilor

Cu ocazia Zilei Pompierilor din România, aniversată în fiecare an la 13 septembrie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mihail Grigore Sturdza” al judeţului (ISUJ) Iaşi organizează o serie de manifestări dedicate aniversării a 169 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii. Astfel, miercuri, 13 septembrie, între orele 09:00 -12:00, se va desfăşura un ceremonial de depunere de coroane de flori la mormintele eroilor pompieri (Cimitirul Eternitatea...

Artiști din Indonezia, Franța, Germania, Ucraina și România, la competiția de video mapping organizată de Palas, pe 28 octombrie

La finalul lunii octombrie, ansamblul Palas va organiza cea de-a doua ediție a LightUP Festival, competiția internațională de video mapping. Un eveniment unicat pentru estul României, LightUP Festival a pus Iașul pe harta festivalurilor de specialitate, atrăgând concurenți din Europa, Asia, dar și de peste Ocean. De curând, s-a desfășurat preselecția pentru cea de-a doua ediție a competiției internaționale de video mapping LightUP Festival, organizată...

Canopy, una dintre agențiile românești de top în marketing online, se extinde la Iaşi

Canopy, agenție de marketing online specializată în Pay Per Click, se extinde la Iași cu un birou care își propune să devină un hub puternic de specialiști în performance marketing și servicii de marketing online pentru companiile din regiune. Cu această ocazie, Canopy va aduce la Iași know-how-ul echipei sale de specialiști în marketing online, precum și experiența dobândită în cei aproape doi ani de la înființare, timp în care a intrat în top...

Rezultate notabile ale elevilor ieșeni la început de an școlar

Primele zile ale lunii septembrie au adus elevilor ieșeni participanți la două olimpiade internaționale cuprinse în calendarul M.E.N. rezultate notabile, care confirmă nivelul ridicat de pregătire al acestora, interesul pentru studiu, dar și pasiunea și dăruirea cadrelor didactice îndrumătoare. Astfel, la o nouă ediție a Olimpiadei Internaționale de Lectură, desfășurată la București în perioada 5 – 8 septembrie, Adelina-Ioana Filip, din clasa...
;