Monthly Archives: June 2018

Noul finanţator al ieşenilor vrea să ducă echipa în cupele europene

CSM Politehnica Iaşi va deveni în următorii ani o prezenţă constantă în cupele europene, a declarat Horia Sabo, noul investitor al clubului din Dealul Copoului, astăzi, într-o conferinţă de presă organizată la stadion, la care au au mai fost prezenţi preşedintele executiv Adrian Ambrosie şi directorul sportiv Tibor Selymeş. “Am venit la Iași după ce am auzit dificultățile prin care trece clubul. Am purtat discuții îndelungate cu Primăria...

Continuă lucrările de reparații pe strada Ciurchi

Începând de miercuri, 13 iunie, timp de trei săptămâni, între orele 8.00 și 18.00, echipele Citadin SA vor face lucrări de reparații, în funcție de condițiile meteorologice, pe str. Ciurchi (tronsonul marcat în schița atașată, al doilea al străzii, primul fiind deja finalizat). Ca urmare, circulația auto pe acest tronson va fi oprită, iar autovehiculele vor fi deviate pe rutele marcate în schiță, se precizează într-un comunicat de presă al Primăriei.

Iubitorii de autoturisme Dacia 1300 din Polonia vizitează Iaşul

Membrii Asociației „Kornet Drum Bun” din Cracovia (Polonia), constituită din posesori de autoturisme „Dacia”, vizitează zilele acestea municipiul Iași. Delegația poloneză este formată din 38 de persoane. Oaspeţii polonezi au sosit astăzi, 12 iunie, la Iaşi, cu 20 de autoturisme, din care zece Dacia 1300 și zece Polski Fiat 126 p. Mașinile vor fi expuse pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt. Alături de aceștia va expune autoturisme și RetroMobil...

Conferința „Cum modelăm un oraș pentru oameni – Specialiștii proiectează orașe pentru oameni, primarii le administrează”

Primăria Municipiului Iași, în colaborare cu Asociaţia Municipiilor din România, Asociația CIVICA (organizație neguvernamentală pentru inovare socială prin participare publică) și Asociația culturală Pro Event organizează sâmbătă, 16 iunie, de la ora 10.00, în Sala „Vasile Pogor” a Palatului Roznovanu, conferința „Cum modelăm un oraș pentru oameni – Specialiștii proiectează orașe pentru oameni, primarii le administrează”. Evenimentul...

Manifestări prilejuite de comemorarea a 77 de ani de la Pogromul de la Iași

În perioada 15 – 17 iunie, Primăria Municipiului Iaşi organizează, în colaborare cu Comunitatea Evreilor din Iași și Rabinul Josef Wasserman din Israel, „Marșul Vieții”, un amplu proiect de comemorare a 77 de ani de la Pogromul de la Iași. Vineri, 15 iunie, de la  ora 16.30, în Sala „Vasile Pogor” a Primăriei Municipiului Iași va avea loc simpozionul cu tema „Rolul comunității evreiești în dezvoltarea Iașului: trecut, prezent și viitor”....

Capodopera “Gălbenele şi ulcior” a lui Nicolae Grigorescu, expusă în premieră la Iaşi

Pentru prima oară, ieşenii au șansa să vadă expusă capodopera lui Ștefan Luchian, “Gălbenele și ulcior”, lucrare evaluată de specialişti între 100.000 şi 180.000 de euro, la Palatul Culturii, în perioada 12 – 13 iunie, între orele 10.00 şi 19.00. Vernisajul expoziţiei va avea loc marţi, 12 iunie, la ora 12.00, la Palatul Culturii din Iași. La eveniment vor fi prezenţi Horia-Roman Patapievici (președinte Artmark), Mihai Chirica (primarul...

Zbor direct Iaşi – Cluj şi retur, începând de astăzi, cu TAROM

Începând din astăzi, ieșenii dar și locuitorii din întrega regiune de nord-est au posibilitatea să călătorească cu avionul pe ruta directă Iași – Cluj-Napoca (și retur). Zborul este operat de compania națională TAROM și are o frecvență de trei zboruri pe săptămână  (luni, miercuri și vineri), după cum urmează: decolare din Iaşi la ora 14.15 şi aterizare la Cluj la ora 15.35, respectiv decolare din Cluj la ora 12.35 şi aterizare la...

Noua lege privind prelungirea termenelor pașapoartelor electronice a fost adoptată și se află la promulgare

Luni, 11 iunie a.c., la sediul Ministerului Afacerilor Interne a avut loc o videoconferință cu prefecții, precum și cu șefii serviciilor de pașapoarte și înmatriculări de la nivelul întregii țări. Principala temă de discuție a fost legată de modul de organizare a activității pentru perioada de vară, astfel încât să se evite aglomerarea la ghișeele de eliberare a documentelor de călătorie sau a permiselor de conducere/certificatelor de înmatriculare. Cu...

Campanie de încurajare a donării de sânge, iniţiată de E.ON. România

Grupul german E.ON se alătură, prin toate subsidiarele sale din ţările în care este prezent, pentru prima oară campaniei #missingtype, pentru a încuraja donarea de sânge. Într-un demers simbolic, în perioada 11 iunie – 15 iunie, compania va elimina litera O din denumirea brandului său, făcând astfel aluzie la una dintre grupele sanguine – 0 (I). Companiile care se alătură campaniei renunţă pentru o perioadă determinată de timp la a mai...

Prezență foarte bună la Iași la prima probă a Evaluării Naționale: 98,57%

În județul Iași toți elevii au primit subiectele la Limba și literatura română la ora 9,00, conform prevederilor legale, iar teza s-a derulat în cele mai bune condiții, fără incidente. Din cei 6094 elevi înscriși la Evaluare Națională au absentat astăzi 87. Niciun elev nu a fost eliminat din examen. La nivelul județului Iași, numărul absolvenților care au promovat clasa a VIII-a a fost de 6283. În ziua de 13 iunie elevii vor susține proba la Matematică,...
;