Monthly Archives: October 2020

Slujba prilejuită de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva va avea loc miercuri, 14 octombrie, pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt

Sfânta liturghie prilejuită de Hramul Prea Cuvioasei Parascheva, Ocrotitoarea Iaşului şi a Întregii Moldove, va avea loc miercuri, 14 octombrie, începând cu ora 9.00, pe podiumul amenajat pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, în dreptul Catedralei Mitropolitane. Potrivit reprezentanţilor Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei (MMB), soborul de ierarhi, preoți și diaconi, va fi unul restrains, la eveniment nefiind prezenţi ierarhi din străinătate sau din...

Măsuri luate de autorităţile locale pentru buna desfăşurare a Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva

Pentru buna desfăşurare a manifestărilor prilejuite de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, Ocrotitoarea Iaşului şi a Întregii Moldove, autorităţile locale au luat o serie de măsuri care au ca scop decongestioanrea circulaţiei autovehiculelor în zona central a oraşului, Astfel, în zilele de marți, 13 octombrie, și miercuri, 14 octombrie, circulația rutieră va fi închisă / restricționată pe străzile Col. Langa, Arh. G. M. Cantacuzino și Iordachi...

Experiențele din foodcourt pot fi luate „la pachet” sau savurate pe terasa în aer liber, la Iulius Mall Iași

Știi momentele acelea când îți este o foame de lup și crezi că nimic nu îți poate potoli pofta? Vino la Iulius Mall Iași, alege din varietatea de restaurante din foodcourt, comandă la pachet meniul care ți se potrivește, savurează-l pe terasa exterioară sau acasă la tine! Experiența culinară specială a restaurantelor din foodcourt se mută pe terasa Iulius Mall Iași, aflată lângă cafeneaua Nescafé, sau vine la pachet, la tine acasă! Bucătarii...

În judeţul Iaşi, doar 12 unităţi de învăţământ au trecut în scenariul roşu de la începutul anului şcolar

Începând din 14 septembrie, respectiv de la debutul anului şcolar, şi până în prezent, doar 12 unităţi de învăţământ din totalul celor 217 din judeţul Iaşi, precum şi 90 de clase sau grupe de preşcolari, au intrat în sistemul online de predare a cursurilor din cauza îmbolnăvirilor elevilor sau a cadrelor didactice. „Trebuie, însă, să precizăm că nu avem un număr mare de elevi care s–au îmbolnăvit de la începutul anului şcolar şi până...

Situaţia unităţilor de învăţământ la Iaşi. Ce şcoli vor lucra în sistem online şi care îşi reiau activitatea în sistemul faţă în faţă

Având în vedere prevederile Ordinului comun nr 5487/1494/2020, în urma confirmării pozitive cu COVID-19 a cinci elevi şi a opt cadre didactice, nouă unităţi de învăţământ preuniversitar din judeţul Iaşi au solicitat suspendarea cursurilor în modalitatea „faţă în faţă” la nivel de clasă şi unitate şcolară. Solicitările au fost aprobate de Consiliile de Administraţie ale unităţilor de învăţământ respective, de Inspectoratul Şcolar...

Zeci de clase solicită suspendarea cursurilor în sistemul faţă în faţă şi trecerea la învăţământul online

Consiliile de administrație ale unităților de învățământ în care s-au înregistrat cazuri de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2, au transmis marţi, 13 octombrie, către Inspectoratul Școlar Iași solicitarea de a primi avizul pentru reluarea sau, după caz, suspendarea cursurilor în sistemul faţă în faţă. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, este vorba despre reluarea cursurilor şcolare în sistemul faţă în faţă...

Doctorandă a USAMV Iași, bursieră UNESCO

Andreea Popîrdă, doctorandă a Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară ”Ion Ionescu de la Brad” din Iași a câștigat o bursă oferită de Chaire UNESCO în valoare de 5000 euro. Universitatea din Burgundia (Dijon, Franța), ca parte a politicii sale de atracție internațională, acordă două burse în fiecare an pentru studenții din instituțiile academice, membre ale rețelei sale. Un grant de 5.000 de euro îl acordă unui doctorand...

Ediţia din acest an a Festivalului Muzicii Româneşti, amânată din cauza pandemiei de coronavirus

Universitatea de Arte “George Enescu” din Iaşi anunţă amânarea Festivalului Muzicii Românești – ediția a XXII-a (2020). “Datorită condițiilor pandemice din Municipiul Iași, concertele din perioada 13 – 18 octombrie 2020 din cadrul Festivalului Muzicii Romanești – ediția a XXII-a, organizat de Filarmonica “Moldova” din Iași, Universitatea de Arte “George Enescu” din Iași și Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din...

Coeficientul infectărilor cu SARS-CoV-2 a ajuns la 2,07 la mia de locuitori în judeţul Iaşi

Conform datelor oferite de Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP), până marţi, 13 octombrie, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate 6.918 de cazuri cu persoane infectate cu COVID-19 (cu 113 cazuri în plus faţă de ziua precedentă). Cu cele 113 infecţii noi, Iaşul se situează pe locul şapte la nivel naţional, după municipiul Bucureşti (499), Cluj (172), Bacău (156), Prahova (122), Mureş (115), Neamţ (115) şi înaintatea judeţelor...

Ieşenii pot alege culoarea tramvaielor PESA achiziţionate de Primărie cu fonduri europene

Compania poloneză care urmează să livreze Iaşului cele 16 tramvaie ultramoderne, cu lungimea de 30 de metri, a finalizat proiectarea autovehiculelor și a întocmit un proiect de design personalizat, invitând municipalitatea ieșeană să aleagă o serie de elemente, inclusiv culoarea vehiculelor. La rândul său, conducerea Primăriei Municipiului Iași organizează un sondaj online și îi îndeamnă pe ieșeni să aleagă una dintre cele patru variante de culori...
;