Monthly Archives: March 2021

“Caravana” Ligii 3 porneşte din nou la drum. Ştiinţa Miroslava, asalt final pentru promovare

Liderul Seriei 1 a Ligii 3, formaţia Ştiinţa Miroslava, reia la sfârşitul acestei săptămâni  lupta pentru provocare în cel de-al doilea eşalon fotbalistic al ţării, urmând să întâlnească sâmbătă, 13 martie, de la ora 15.00, pe terenul de la Uricani, pe Dante Botoşani, în cadrul etapei a XI-a. “După o perioadă în care gruparea din Miroslava a disputat mai multe meciuri amicale, în care staff-ul tehnic a avut ocazia să pună la punct ultimele...

Consilierii judeţeni au aprobat înfiinţarea Secţiei de arşi pentru copii de la Spitalul “Sfânta Maria”

Întruniţi în şedinţă extraordinară, consilierii judeţeni ieşeni au aprobat vineri, 12 martie, înfiinţarea începând de luna viitoare a unei secții de chirurgie plastică şi de microchirurgie reconstructivă în cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași. Noua secţie, cu o capacitate de 30 de paturi, va înlocui astfel compartimetul de specialitate care funcționa pâna acum în cadrul Secției pediatrie cronici....

Peste 100.000 de ieşeni s-au vaccinat până acum împotriva virusului SARS-CoV-2

De la începutul campaniei de vaccinare, în luna decembrie,  şi până în prezent, în judeţul Iaşi au fost administrate 100.856 de doze de vaccin împotriva virusului SARS-CoV-2. Din numărul total de persoane vaccinate, 63.117 au fost vaccinate cu prima doză şi 37.739 cu doza a II-a, informează Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Iaşi. Potrivit aceleiaşi surse, joi, 11 martie, în judeţul Iaşi au fost vaccinate 2.236 de persoane, din care 1.573 persoane...

Cu ocazia lansării proiectului “Vinerea Verde”, primarul Mihai Chirica a venit la serviciu cu tramvaiul

Primarul Mihai Chirica consideră oportună iniţiativa ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tsantos Barna, privind lansarea proiectului de mobilitate urbană „Vinerea Verde”, prin care angajaţii instituţiilor administraţiei locale şi centrale sunt încurajați să folosească mijloace de transport ecologice spre și de la locul de muncă. “Dimineaţă m-am deplasat cu tramvaiul spre locul de muncă, tocmai pentru a susţine programul Vinerea Verde....

Focar de COVID-19 la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”. Patru elevi şi un profesor, confirmaţi pozitiv cu SARS-CoV-2

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Iaşi a anunţat vineri, 12 martie, apariţia unui focar de COVID-19 la COLEGIUL NAȚIONAL ”MIHAI EMINESCU” IAȘI – clasa a VIII-a, unde cinci persoane (patru elevi şi un profesor) au fost depistaţi pozitiv cu virusul SARS-CoV-2. „Elevii și profesoara pozitivă sunt izolați la domiciliu. Colegii de clasă sunt carantinați la  domiciliu. Cursurile clasei sunt suspendate. S-a efectuat dezinfecția clasei și a spațiilor...

Primăria lansează programul „Adoptă un arbore în cartierul tău”

Primăria Municipiului Iaşi anunţă lansarea programului „Adoptă un arbore în cartierul tău!”, prin care cetăţenii au posibilitatea de a „adopta” un copac pe care urmează să-l îngrijească pe tot timpul vieţii lui. „Lansăm în această primăvară o campanie de plantare a arborilor, prin care cetăţenii iubitori de natură să ia în adopţie câte un copac. Primăria va avea grijă să identifice fiecare arbore în parte care urmează să fie...

“Explozie” de cazuri noi de coronavirus la Iaşi. 215 infecţii în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, în judeţul Iaşi au fost înregistrate 215 cazuri noi de infectare cu virusul SARS-CoV-2 (din care 120 în municipiul Iaşi), în creştere faţă de ultima raportare, numărul total de infecţii de la începutul pandemiei şi până în prezent ajungând la 35.169, a anunţat astăzi Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 7.905 au fost externate (cu 17 persoane externate în plus faţă de...

Primăria Municipiului Iaşi aderă la programul naţional “Vinerea verde”

Primăria Municipiului Iași aderă la „Vinerea Verde”, un proiect de mobilitate curată inițiat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, prin care se intenționează schimbarea opticii naționale de transport și orientarea acesteia în favoarea sănătății tuturor. Programul naţional „Vinerea Verde” va fi lansat oficial vineri, 12 martie, când Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a propus ca minim unul din patru angajați ai instituțiilor...

Update Palas Campus, upgrade Iași: IULIUS a avansat cu lucrările până la etajul 4 din 6 pentru proiectul mixt de 120 milioane de euro

Lucrările la Palas Campus din Iași, cea mai amplă investiție dezvoltată în pandemie, de peste 120 de milioane de euro, realizată de grupul IULIUS, înaintează rapid. În prezent, se lucrează la structura celui de-al patrulea etaj din cele șase ale proiectului mixt, care combină spațiile de birouri premium, retailul de servicii și food&beverages cu parc și investiții de utilitate publică. Pentru proiectul în construcție, grupul IULIUS are deja un...

Ieşenii se pot autorecenza pentru recensământul populaţiei şi locuinţelor

În acest an, în România urmează să fie efectuat un nou recensământ al populației și locuințelor. Întrucât operațiunea este o cercetare statistică complexă, pe parcursul lunii martie, Institutul Național de Statistică (INS) va efectua un recensământ de probă, la care vor participa aproximativ 50.000 de gospodării atât din mediul urban, cât și din cel rural, de pe întreg teritoriul României. Recensământul de probă se adresează tuturor persoanelor...
;