11:07 pm - Friday January 17, 2020

Consiliul Județean Iași a lansat programul anual de finanțare a proiectelor din domeniul culturii

Consiliul Județean (CJ) Iași anunță lansarea programului anual de finanțare a proiectelor din domeniul culturii, respectiv cultură scrisă și proiecte cultural – educative. Cererile reprezentanților societății civile pot fi depuse în maxim 30 de zile. ”Timp de o lună de zile, începând cu data de 21 martie, organizațiile non-guvernamentale pot depune propunerile de proiecte. Suma alocată în acest an de Consiliul Județean Iași pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor societății civile este de 600.000 lei, cu 100.000 de lei mai mare față de cea alocată în 2013. Sper să avem proiecte cât mai utile pentru Județul Iași”, a declarat Cristian Adomniței, președintele CJ Iași. Programul este organizat în conformitate cu prevederile Legii nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, cu modificările și completările ulterioare. Selecția proiectelor culturale și proiectelor sociale, care vor primi finanțare nerambursabilă din bugetul Consiliului Județean Iași pe anul 2014, adoptat prin Hotărârea Consiliului Județean Iași nr.36 din 30.01.2014, se va face într-o singură sesiune pentru anul în curs. Selecția este realizată de către Comisia de evaluare şi selecţionare, special constituită, în conformitate cu prevederile legale mai sus menționate, prin Hotărârea Consiliului Județean Iași nr. 135 din 25.04.2013, cu modificările și completările ulterioare. Suma alocată în anul 2014 din bugetul Consiliul Județean Iași, pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor culturale și proiectelor sociale, este în valoare de 600.000 lei, repartizată defalcat, după cum urmează:  a) 300.000 lei pentru proiecte culturale din care: a.1) 100.000 lei  pentru cultură scrisă; a.2) 200.000 lei pentru alte proiecte culturale, b) 300.000 lei pentru proiecte sociale. Cuantumul contribuției de la bugetul Consiliului Județean Iași este: a) pentru proiecte culturale: a.1) pentru cultură scrisă – maxim 90 % din valoarea totală a finanţării, dar nu mai mult de 15.000 lei; a.2) pentru alte proiecte culturale – maxim 90 % din valoarea totală a finanţării, dar nu mai mult de 25.000 lei.  b) pentru proiecte sociale – maxim 90 % din valoarea totală a finanţării, dar nu mai mult de 25.000 lei. Finanțările nerambursabile vor fi completate de o contribuție în numerar din partea beneficiarului, alcătuită din cofinanțarea de minim 10% din valoarea totală a finanțării și valoarea neeligibilă a proiectului. În cazul în care plafonul maxim acordat de Consiliul Județean Iași (15.000 lei, respectiv 25.000 lei) reprezintă mai puțin de 90% din valoarea totală a finanţării, cofinanțarea ce revine beneficiarului va fi calculată, în mod corespunzător, la aceste plafoane, astfel încât să acopere diferența până la 100%. De asemenea, suma alocată din bugetul Consiliului Judeţean Iaşi aceluiași solicitant în baza mai multor proiecte propuse și selecționate nu poate depăși o treime (1/3) din fondul total alocat în anul 2014 pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor.

Filed in: Cultură

Comments are closed.

;