5:14 pm - Saturday April 30, 0101

Modificări în programul de lucru al Serviciului de Stare Civilă

Primăria municipiului Iași anunță, prin intermediul unui comunicat de presă, că ziua de 2 mai, stabilită ca zi liberă, va fi recuperată la Serviciul de stare civilă și Serviciul de evidență a persoanelor prin prelungirea programului de lucru cu o oră zilnic , în zilele de luni, miercuri şi vineri după cum urmează : miercuri  23.04.2014 – începând cu ora 7. 30, vineri      25.04.2014 – începând cu ora 7.30, luni        28.04.2014 – începând cu ora 7.30, miercuri  30.04.2014 – începând cu ora 7.30, luni 05.05.2014 – începând cu ora 7.30, miercuri  07.05.2014 – începând cu ora 7.30 ; ”Ziua Familiei” 2014 – sâmbătă 10 mai, ora 10:00, Parcul Expoziției. Anul acesta, ”Ziua Familiei” va fi sărbătorită sâmbătă 10 mai, începând cu ora 10:00,  în locația tradițională-Parcul Expoziției. Persoanele care au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă(și ambii soți sunt în viață), au domiciliul stabil în municipiul Iași și nu au mai beneficiat în trecut de acest premiu mai pot depune cererea de premiere până marți 06 mai 2014 ora 15 la centrele de cartier, primărie sau starea civilă. Până la această dată s-au înscris 340 de familii.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;