5:13 pm - Tuesday April 18, 3995

Dezbateri despre studiul terapiei durerii în România

Asociația de Algeziologie din România, în colaborare cu Universitatea de Medicină și Farmacie “Gr.T. Popa” Iași și compania de comunicare medicală Houston NPA a organizat în perioada 8-10 mai, la Iași, cea de-a doua ediție a Congresului Național de Durere. Evenimentul a fost coordonat de profesorul emerit dr. Ostin C. Mungiu, fondatorul și președintele de onoare al Asociației de Algeziologie din România. Profesorul Mungiu este cunoscut pentru introducerea studiului durerii în universități, inventarea termenului de ”algeziologie”, introducerea noii legi a opioidelor și, de asemenea, pentru utilizarea medicamentelor pe baza de opiu în tratarea durerilor cronice. Durerea, cel mai frecvent simptom al tuturor afecțiunilor, pune numeroase probleme medicului care trebuie să găsească tratamentul optim pentru fiecare tip de durere. Deși medicii de toate specialitățile sunt pregătiți pentru a trata durerea-simptom, există totuși situații în care, cronicizată, aceasta devine boală în sine, care necesită un management specific. Pentru aceasta, în străinătate au fost pregătiți specialiști în terapia durerii – algeziologi/medici specialiști în durere – și echipe complexe de terapie a durerii, compuse din specialiști ATI, neurologi, farmacologi, psihologi sau psihiatri, kinetoterapeuți. În România, durerea cronică nu este considerată boală în sine, fiind astfel insuficient sau prost tratată, fapt acutizat și de lipsa clinicilor profilate pe terapia durerii. O altă problemă o reprezintă lipsa recunoașterii profesiei de algeziolog, deși algeziologia este o disciplină medicală care se studiază în cadrul Universității de Medicină și Farmacie Iași.

Filed in: Sănătate

Comments are closed.

;