Peste 20.000 de oameni au participat la slujba de beatificare a episcopului Anton Durcovici

În prezența a peste 20.000 de credincioși catolici, pe Stadionul ”Emil Alexandrescu” din Iași a avut loc sâmbătă, 17 mai, ceremonialul special de beatificare a episcopului martir Anton Durcovici. Sfânta Liturghie de beatificare a fost oficiată de trimisul special al Papei Francisc, cardinalul Angelo Amato, Prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor de la Vatican. La eveniment a fost prezent și premierul României, Victor Ponta, alături de vicepremierul Liviu Dragnea și o delegație ministerială, din care au făcut parte ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, și cel al Muncii și Protecției Sociale, Rovana Plumb. De asemenea, la ceremonialul desfășurat pe gazonul Stadionului din Copou au mai fost prezenți ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și primarul municipiului Iași, Gheorghe Nichita. Ceremonia a început cu citirea de către cardinalul Angelo Amato a scrisorii apostolice a Papei Francisc privind beatificarea episcopului român şi dezvelirea bustului Fericitului Anton Durcovici. Odată declarat fericit, episcopul Anton Durcovici a fost înscris în rândul fericiţilor şi sfinţilor Bisericii Catolice și introdus, de asemenea, în calendarul Bisericii locale, acesta urmând să fie sărbătorit pe 10 decembrie, ziua martiriului său. Anton Durcovici este al patrulea martir catolic din România, din perioada prigoanei comuniste, declarat fericit de Biserica Catolică. Episcopul Anton Durcovici s-a născut la 17 mai 1888, în Bad Deutsch-Altenburg, în Austria. La 30 octombrie 1947, papa Pius al XII-lea l-a numit episcop de Iaşi unde a fost înscăunat la 14 aprilie 1948. În timpul scurtei sale păstoriri a Diecezei de Iaşi, episcopul Durcovici a desfăşurat o activitate asiduă, vizitând parohiile din Moldova şi însufleţind cu viaţa sa inimile enoriaşilor. La 17 ianuarie 1949 a fost numit şi administrator apostolic al Arhidiecezei de Bucureşti. La 26 iunie 1949, a fost arestat de Securitate şi închis la Bucureşti (26 iunie 1949 – 4 mai 1951), Jilava (4 mai – 17 septembrie 1951) şi, apoi, la Sighetu Marmaţiei unde, în urma bătăilor şi a înfometării, a murit la 10 decembrie 1951, fiind înmormântat în Cimitirul orăşenesc din localitate. După încheierea ceremonialului de beatificare a episcolului Anton Durovici, desfășurată la stadion, premierul Victor Ponta a participat la un dejun, la Catedrala Catolică din Iași, la invitația cardianului Angelo Amato, trimisul special al Papei Francisc la acest eveniment.

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;