Stagiu de formare a elevilor ieșeni în cadrul proiectului ”Leonardo da Vinci”

La finalul lunii mai, un grup de 21 de elevi de la clasele a IX-a şi a X-a, de la Colegiul Naţional “Costache Negruzzi” din Iaşi, însoţiţi de profesorii Artenie Carmen Gianina, Miron Lucica şi Neagu Lucian (coordonator), au participat în cadrul proiectului ”Leonardo da Vinci” – ”Lifelong Learning Programme 2007-2013” la un stagiu de formare de abilităţi de programare în Java Script. Stagiul a fost găzduit de ”Alfatraining”, instituţie cu sediul în Karlsruhe, Germania şi a avut ca scop dezvoltarea aptitudinilor practice ale elevilor, stimularea creativităţii şi facilitarea legăturilor dintre spaţiul educaţional românesc şi spaţiul educaţional german. În cadrul vizitelor culturale, participanţii au vizitat Centrul pentru Artă şi Media din Karlsruhe ZKM şi Muzeul Mercedes Benz din Stutgart. Participanţii au avut ocazia să viziteze Capela „Sf. Arhanghel Mihail” – Stourdza Kapelle din Baden Baden, întâlnirea cu preotul IonuţBogdan Stavarachi fiind emoţionantă. În urma stagiului de formare participanţii au realizat site-urile a două proiecte educaţionale importante ale Colegiului “Costache Negruzzi”: proiectul Art`s Week şi proiectul Science Week.

Filed in: Educație

Comments are closed.

;