Proiect educațional de cunoaștere a valorilor culturale ale Iașului

În aceste zile, la Iași se desfășoară proiectul educațional și cultural ”Pași de copil în Iașii marilor zidiri”, eveniment inițiat la propunerea prof. dr. Camelia Gavrila, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Iași. Aflat la cea de-a III-a ediție, proiectul (care este inclus în calendarul manifestărilor prilejuite de cea de-a II-a ediție a Festivalului Internațional al Educației), aduce în acest an, la Iași, peste 200 de elevi din 14 școli din mediul rural, cu palmares competițional și performanțe în proiecte școlare,  care vor participa la spectacole, vor vizita obiective culturale și turistice reprezentative ale orașului, vor fi implicați în activități de comunicare și de socializare, vor realiza schimbul de experiență cu elevii din alte 14 școli partenere din Iași, la invitația cărora, timp de o zi, au oportunitatea de a cunoaște capitala Moldovei. La activitățile specifice vârstei, incluse în calendarul FIE, vor participa peste 300 de elevi din municipiul și județul Iași, pe baza unui parteneriat încheiat între școlile de prestigiu din municipiul Iași și școlile din județ, aflate în medii defavorizate. Școlile gazdă din municipiul Iași sunt Colegiul ”Costache Negruzzi”, Colegiul Național ”Emil Racoviță, Colegiul Național, Colegiul Național ”Mihai Eminescu”, Colegiul Tehnic ”Gheorghe Asachi”. Colegiul Tehnic ”D. Sturdza”, Colegiul Agricol ”Vasile Adamachi”, Colegiul Tehnic de Electronică și Telecomunicații „G. Mârzescu”, Școala Gimnazială ”Ștefan Bârsănescu”, Liceul Teoretic ”Dimitre Cantemir” Iași, Școala Gimnazială ”Otilia Cazimir” Iași, Şcoala Gimnazială ”Ion Creangă” Iaşi, precum și Consiliul Județean al Elevilor Iaşi, Palatul Copiilor Iaşi, în timp ce școlile partenere din județ sunt Şcoala Gimnaziala ”Costache Antoniu” Țigănași, Școala Gimnazială ”Aron-Vodă” Aroneanu, Școala Gimnazială Nr. 1 Costeşti, Şcoala Gimnazială ”Petru Poni” Cucuteni, Școala Gimnazială ”Iacob Negruzzi” Trifești,  Școala Gimnazială Ipatele, Școala Gimnazială Glodenii-Gândului, Școala Gimnazială Satu-Nou, Școala Gimnazială ”Ioanid Romanescu” Românești, Școala Gimnazială Dolhești, Școala Gimnazială Ciohorani, Școala Gimnazială Humosu, Școala Gimnazială Liteni, precum și structuri din mediul rural ale Palatului Copiilor: Hălăuceşti, Belceşti, Răducăneni, Ţibăneşti, Vlădeni, Tg. Frumos, Podu Iloaiei. ”Prin organizarea acestei suite de evenimente, conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi raspunde inca o dată aşteptarilor beneficiarilor actului educaţional, cu receptivitate faţă de aspiraţiile acestora, şi îşi propune, în egală măsură, să le asigure o prezenţă constantă în calendarul instituţiei şi partenerilor săi, astfel încât funcția școlii în comunitate, aceea de a genera educație, cultură, valori, conduite, să fie autentică și constantă, pe tot cuprinsul județului Iași”, se precizează într-un comunicat de presă al Inspectoratului Școlar Județean Iași.

Filed in: Educație

Comments are closed.

;