Dumitru Oprea (PDL): “Nu înființarea IMM-urilor este problema, ci lipsa măsurilor de susținere a lor”

Senatorul PDL de Iași Dumitru Oprea consideră că ignoranța guvernului în privința IMM-urilor dăunează mediului de afaceri din România.  Într-un document adresat ministrului delegat pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Mediu de Afaceri și Turism, Florin Nicolae Jianu, parlamentarul ieșean s-a referit la faptul că demnitarul s-a arătat surprins de numărul mare al firmelor care și-au încetat activitatea în primele două trimestre ale anului.  Pentru a afla cauzele falimentării, ministrul vrea să facă o cercetare, motiv pentru care senatorul PDL consideră că această intenție denotă ruperea de realitatea economică a reprezentanților unui minister atât de important. În acest context, Dumitru Oprea a arătat că problemele sunt generate de birocrația imensă căreia trebuie să-i facă față firmele, de controalele repetate la care sunt supuse și plata unor amenzi pentru nereguli minore, în timp ce marea evaziune fiscală este ocolită. De asemenea, societățile care au avut curajul să apeleze la finanțări nerambursabile s-au lovit de clientelismul politic și neprofesionalismul autorităților de a management. În consecință, senatorul Dumitru Oprea i-a solicitat Ministrului Florin Nicolae Jianu să precizeze în ce fel va diminua birocrația din sistem, care sunt măsurile fiscale prin care IMM-urile vor fi susținute să-și desfășoare activitatea, în condiții de criză, și cum va fi stimulată competitivitatea în rândul acestor întreprinderi.

Filed in: Politic

Comments are closed.

;