Nouă unități de învățământ din județul Iași, câștigătoare ale Programului ”Erasmus +”

Învățământul preuniversitar ieșean a câștigat nouă proiecte europene, în cadrul unei  competiții naționale foarte strânse, în care sute de proiecte au fost respinse, sau s-au aflat pe pe lista de rezervă. 446.040 de euro, câștigați de școlile ieșene, dar și de Inspectoratul Școlar Județean Iași, vor face ca 50 de elevi și 114 profesori ieșeni să beneficieze de educație școlară și formare profesională în țări europene. Exemplele de bună practică, programele de succes, modelele de predare și strategiile europene, care și-au dovedit deja valoarea, sunt la numai un pas de cei 164 de beneficiari direcți, dar și de cei peste 10.000 de beneficiari indirecți, care vor învăța din experiențele acumulate de colegii lor. Profesorii ieșeni au demonstrat încă o dată că își doresc să se implice în proiecte educaționale europene și că au competențele necesare pentru a scrie proiecte de succes. Rezultatele concursului, care au fost afișate pe site-ul erasmusplus.ro, confirmă tradiția pe care școala ieșeană o are în domeniul proiectelor europene. La nivel național, pentru proiectele de mobilitate școlară au fost aprobate 58 proiecte (dintre care șapte ieșene). Pe lista de rezervă se află 34 de proiecte, în timp ce 432 de proiecte au fost response, iar zece au fost declarate neeligibile. Pentru proiectele de mobilitate în domeniul educației adulților au fost aprobate 15 proiecte. Pe lista de rezervă se află 12 proiecte, în timp ce 125 de proiecte au fost response, iar patru au fost declarate neeligibile. În ceea ce privește proiectele de mobilitate în domeniul formării profesionale au fost aprobate 102 proiecte. Pe lista de rezervă se află 53 de proiecte, în timp ce 71 au fost respinse, iar opt au fost declarate  ca fiind neeligibile.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;