Angajatorii care încheie contracte de stagiu cu absolvenții de învățământ superior primesc lunar, la cerere, finanțare de la AJOFM

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Iași asigură finanțarea de la bugetul asigurărilor sociale către angajatorii care încheie contracte de stagiu cu absolvenții de învățământ superior, conform prevederilor Legii nr. 335/2013. După cum a declarat Gabriela Vasilache, directorul executiv al AJOFM, potrivit acestui act normativ, angajatorii care încheie un contract de stagiu cu absolvenții de învățământ superior, în specialitatea pe care aceștia au terminat facultatea, primesc lunar, la cerere, pe perioada deulării contractului, care nu poate fi mai mare de șase luni, o sumă egală cu 1,5 ori valoarea indicatorului social de referință, respectiv 750 de lei pentru fiecare stagiar, suma lunară fiind acordată proporțional cu timpul efectiv lucrat de stagiar. De remarcat că suma nu se acordă angajatorilor instituții și autorități publice. ”Legea nr. 335/2013, care a intrat în vigoare în luna iulie 2014, asigură tranziția de la învățământul superior de specialitate către piața efectivă a muncii. Angajatorul și tânărul absolvent de învățământ superior încheie un contract individual de muncă, la care se adaugă un contract de stagiu pentru o perioadă de șase luni. Pe durata contractului de stagiu, încheiat cu angajatorul, absolventul va desfășura activități în specialitatea pe care acesta a terminat-o cu un mentor, respectiv cu o persoană care are obligația de a-l supraveghea îndeaproape pe parcursul celor șase luni. Tânărului absolvent de învățământ superior, care a semnat contractul de stagiu cu angajatorul, i se vor întocmi rapoarte lunare de evaluare. La finalul celor șase luni de stagiu, o comisie din partea angajatorului, formată din trei persoane de specialitate, vor evalua activitatea desfășurată de acesta, urmând să-i elibereze, la final, un certificat de stagiu, document care atestă experiența în specialitatea respectivă a absolventului. Dacă comisia nu este mulțumită de rezultatele tânărului, acestuia i se va elibera o adeverință prin care se atestă faptul că respectiva persoană a efectuat stagiul, dar că mai trebuie să lucreze pentru a putea primi, la final, certificatul eliberat de angajator. De menționat că atât certificatul de stagiu, cât și adeverința trebuie să fie înregistrate de angajator la Inspectoratul Teritorial de Muncă”, a afirmat Gabriela Vasilache, directorul executiv al AJOFM Iași, într-o conferință de presă desfășurată joi, 17 iulie, la sediul instituției. Potrivit Legii nr. 335/2013, după cele șase luni de ”practică”, angajatorul poate transforma contractul de stagiu eliberat tânărului absolvent de învățământ superior în contract de muncă pe perioadă nedeterminată.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;