Legătură rutieră directă între strada Palat și Podul Cantemir

Săptămâna viitoare vor începe lucrările la artera de circulație care va lega str. Palat de Splai Bahlui Mal Stâng. Practic, după cum au precizat prezentanții Primăriei, se va realiza o scurtătură rutieră de 190 de metri în zona stradelei Sfântul Andrei, având două benzi de 3,5 metri lăţime fiecare. Noua cale de circulaţie se va suprapune în proporţie de 50% cu stradela Sfântul Andrei şi 30% peste suprafaţa parcărilor din zona blocurilor B1 şi B2, diferenţa reprezentând-o intersecţiile ce vor fi amenajate spre strada Palat şi Splai Bahlui Mal Stâng. Totodată, constructorul va realiza şi trotuarele aferente noii străzi, pe o suprafaţă de 380 de metri pătraţi. ”Dacă nu intervin probleme deosebite, lucrările vor fi terminate chiar în această toamnă. Prin această nouă cale rutieră, municipalitatea intenţionează să fluidizeze traficul din zonă, asigurând o legătura directă între str. Palat şi Podul Cantemir”, a precizat viceprimarul Mihai Chirica. 

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;