5:14 pm - Thursday April 29, 4219

CJ Iaşi a amânat aprobarea contractării creditului necesar pentru reabilitarea UAMS Bivolari

Consilierii judeţeni ieşeni vor lua o decizie în legătură cu posibilitatea contractării de către Legislativul local a unui credit de angajament pe anul 2013, în valoare de 832.705 lei (inclusiv TVA), necesar pentru  finanţarea lucrărilor de reabilitare a instalaţiilor termice şi electrice de la Unitatea de Asistenţă Medico-Socială (UAMS) de la Bivolari, în cadrul şedinţei ordinare de la sfârşitul lunii august. Întrunit joi, 2 august, în şedinţă extraordinară, plenul Consiliului Judeţean a amânat pentru data de 30 august pronunţarea în privinţa acestui punct de pe ordinea de zi, motivul care a condus la luarea acestei decizii constituindu-l faptul că cei mai mulţi dintre consilieri au considerat că au nevoie de date suplimentare pentru a se pronunţa în legătură cu contractarea creditului. Valoarea totală a proiectului care prevede reabilitarea şi modernizarea instalaţiilor electrice şi termice de la Unitatea de Asistenţă Medico-Socială de la Bivolari se ridică la suma de 1,2 milioane de lei (inclusiv TVA). În bugetul pe anul 2012, Consiliul Judeţean Iaşi a prin suma de 368.000 de lei (inclusiv TVA), pentru întocmirea proiectului tehnic, detaliilor de execuţie, precum şi pentru dezafectarea instalaţiei de încălzire de la centrala termică de la UAMS Bivolari, diferenţa de bani necesară pentru finalizarea tuturor lucrărilor prevăzute în proeict urmând să fie asigurată în urma contractării unui credit de angajament de către CJ. În prezent, în Unitatea de Asistenţă Medico-Socială (UAMS) de la Bivolari, instituţie aflată în subordinea CJ Iaşi, sunt cazaţi 60 de pacienţi, majoritatea în vârstă, imobilizaţi la pat, fără venituri şi fără aparţinători legali.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;