Concurs de burse doctorale, organizat de filiala ieșeană a Academiei Române

Filiala ieșeană a Academiei Române anunţă lansarea unui nou concurs de burse doctorale, în cadrul proiectului ”Inovare şi dezvoltare în structurarea şi reprezentarea cunoaşterii prin burse doctorale şi postdoctorale (IDSRC – doc postdoc)”, POSDRU/159/1.5/S/133675, finanțat prin Programul Operaţional Sectorial (POS) Dezvoltarea Resurselor Umane, PROPUNERI DE PROIECTE STRATEGICE nr. 159 „Sprijin pentru doctoranzi și cercetători postdoctorat”, AXA PRIORITARĂ 1 ”Educația și formarea în sprijinul creșterii economice și dezvoltării societății bazate pe cunoaștere”, DOMENIUL MAJOR DE INTERVENȚIE 1.5 ”Programe doctorale şi post-doctorale în sprijinul cercetării”. Proiectul a debutat în luna aprilie 2014, beneficiind deja de un număr de 128 de bursieri doctoranzi și postdoctoranzi. Obiectivul său principal constă în sprijinirea cercetării doctorale și postdoctorale în specializările filosofie, științe sociale și umaniste (antropologie, bioetica, economie, litere, psihologie si științe ale educației, științe politice și relații internaționale, sociologie, studii culturale, știintele cogniției, știinte ale comunicării, științe istorice, științe juridice etc.). Sunt sprijiniți, de asemenea, și doctoranzii și doctorii specializați în științe tehnice și exacte care abordează și din perspectiva filosofică, etică, sociologică sau economică probleme specifice domeniului lor de cercetare.  Pentru îndeplinirea obiectivului sunt scoase la concurs un număr de 13 burse doctorale pentru doctoranzi, cu frecvenţă, înmatriculaţi în luna octombrie 2014,  în anul al II-lea și al III-lea de studii universitare de doctorat, durata bursei fiind de 11luni, cu un cuantum de 1.800 lei/lună. Activitatea de cercetare şi de formare a noilor bursieri se va desfăşura în cadrul umătoarelor grupe de cercetare interdisciplinară: GC03. Piețe emergente–tendințe în condițiile crizei economice actuale (un loc); GC04.Competitivitate și inovare în managementul organizației, bazate pe cunoaștere (un loc); GC06.Teorii și practici psihologice și educaționale. Dezvoltarea rezilientă și provocările societății actuale (două locuri); GC10.Regândirea politicului în societatea contemporană: globalizare, consumerism, eficiență economică (două locuri); GC11. Semnificație și adevăr(un loc); GC12.Filosofie și religie în spațiul românesc (trei locuri); GC13. Perspective actuale privind dezvoltarea durabilă (două locuri–în cadrul Universității”Lucian Blaga” din Sibiu); GC14. Etică și comunicare. Componente și implicații pragmatice (un loc). Candidații trebuie să propună câte un proiect de cercetare, care să se încadreze în una dintre temele grupelor menționate anterior. Programul de concurs va fi afișat pe site-ulwww.proiectIDSRC.acadiasi.ro.  Parteneri ai proiectului sunt Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea din Bucureşti,  Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Centrul Universitar ”Nord” din Baia Mare, Laboratorio ”Athena” din Terni (Italia).

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;