5:13 pm - Sunday April 18, 0365

Străzile din centrul orașului, reabilitate complet

Străzile Costache Negri, Sf. Sava, Bărboi şi Dancu au fost redeschise în această săptămână traficului rutier, după intensa activitate de asfaltare efectuată în ultimele zile. Incluse în proiectul de creştere a accesibilităţii în centrul oraşului, străzile din spatele Primăriei au fost asfaltate integral, fiind redeschise traficului. Cu ocazia ultimelor retuşuri, gurile de gaz şi capacele de canal au fost aduse la acelaşi nivel cu carosabilul. În prezent, se mai execută lucrări doar pe str. Agatha Bârsescu, în faţa Teatrului Naţional, aici urmând a se monta grătarele rigolelor. De asemenea, partea carosabilă şi esplanada Teatrului Naţional au fost pavate cu piatră cubică, iar de la clădirea arhitectului şef până la gangul pietonal către Prefectură a fost turnat asfalt. Anterior lucrărilor de amenajare a străzilor din centrul istoric al Iaşului, au fost înlocuite şi conductele de pe magistrala II de termoficare, lucrări incluse în calendarul altui program cu finanţare europeană implementat de Primăria Iaşi. Modernizarea străzilor din jurul Primăriei reprezintă o parte integrantă din proiectului privind creştereaa accesibilităţii spre zona centrală economică şi comercială a Polului de Creştere Iaşi, în valoare de peste nouă milioane de lei. Investiţia a constat în refacerea reţelei stradale (2.524 m), reabilitarea a 3.390 mp de parcări, modernizarea a 158 locuri de parcare, 15 dintre acestea fiind spaţii destinate persoanelor cu handicap, refacerea şi modernizarea tramei stradale, inclusiv a trotuarelor. Proiectul a inclus reabilitarea străzilor Costache Negri, Armeană, Sf. Sava, Agatha Bârsescu, Dancu, Vovidenie, Vasile Stroescu, Maestrul Ion Baciu (fostă str. Băncii), Matei Millo, dar şi strada şi stradela Bărboi. Beneficiile implementării acestui proiect vor fi: fluidizarea traficului, creşterea siguranţei în transport, reducerea consumului de carburanţi auto precum şi a timpului de călătorie, creşterea gradului de protecţie a persoanelor cu dizabilităţi.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;