5:14 pm - Saturday April 29, 1589

Adomniţei va efectua o vizită oficială în Republica Populară Chineză

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Cristian Adomniţei, va participa în perioada 6-11 septembrie 2012, la Changchun (Republica Populară Chineză), la Expoziţia Comercială şi de Investiţii din Asia de Nord-Est. Şeful judeţului Iaşi va fi prezent la această importantă manifestare economică la invitaţia care i-a fost adresată de Guvernul Provinciei Jilin (Republica Populară Chineză), provincie înfrăţită din anul 2007 cu judeţul Iaşi. „La Jilin, la începutul lunii septembrie, va avea loc o expoziţie internaţională comercială. Judeţul nostru a mai fost reprezentat la ea, în urmă cu aproximativ cinci ani. Atunci au fost doar două companii ieşene prezente, SC Antibiotice SA şi SC Cotnari SA. Ele sunt şi companiile de la care am plecat din nou în acest proiect. Au confirmat prezenţa. Prin urmare, şi eu, la rândul meu, am confirmat faptul că vom fi acolo şi avem nevoie de stand. Acest stand va găzdui, însă, orice altă companie ieşeană care doreşte să intre pe piaţa chineză. Consiliul Judeţean Iaşi oferă astfel ocazia ca aceste companii locale să meargă pe piaţa asiatică. Îi aştept cu drag la Consiliul Judeţean. Este un număr limitat de participanţi care pot merge pe cheltuiala gazdelor, restul lumii poate veni pe cheltuială proprie. Eu sunt foarte deschis. Mi-aş dori să văd cât mai multe companii care să aibă încredere în forţele proprii şi să fie prezente la această expoziţie”, a declarat preşedintele CJ Iaşi, Cristian Adomniţei.  În altă ordine de idei, Totodată, Consiliul Judeţean Iaşi va fi prezent în această toamnă şi la Summit-ul Adunării Regiunilor Europene „Criza şi rolul regiunilor”, organizat la Pescara (Italia), în perioada 21 – 22 septembrie 2012. Adunarea Regiunilor Europene (ARE) este cea mai largă organizaţie a autorităţilor regionale din Europa. Înfiinţatã în anul 1995, ea cuprinde în prezent peste 250 regiuni din 35 ţări şi 16 asociaţii interregionale. Din România sunt afiliate 38 de judeţe, inclusiv judeţul Iaşi, devenit membru ARE în anul 1997.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;