Dan Cârlan a fost învestit oficial în funcția de prefect al județului Iași

În Sala Mare a Instituției Prefectului Județului Iași a avut loc joi, 4 septembrie, ceremonia oficială de instalare în funcție a noului prefect al județului Iași, Dan Cârlan. Acesta îl înlocuiește în post pe Romeo Olteanu, care a demisionat din postul de prefect al Iașului în luna august, după ce a provocat un accident de circulație pe strada Sărărie și după ce s-a dovedit că era băut la volan. Ceremonia de învestire în funcție a noului prefect al județului Iași s-a desfășurat în prezența chestorului principal de poliție Florea Oprea, subsecretar de stat în Ministerul Administrației și Internelor, care cu acest prilej a făcut cunoscut conținutul Hotărârii de Guvern (HG) nr. 675/2014, semnată de primul ministru Victor Ponta și contrasemnată de vicepremierul Gabriel Oprea, ministrul Administrației și Internelor, privind exercitarea cu caracter temporar, cu detașare în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Iași a lui Dan Cârlan, la eveniment fiind prezenți, de asemenea, primarul municipiului Iași, Gheorghe Nichita, vicepreședintele Consiliului Județean (CJ) Iași, Victorel Lupu, fostul prefect Romeo Olteanu, parlamentari de Iași, primarii din județ, precum și șefii serviciilor deconcentrate din teritoriu. După intonarea Imnului de Stat al României și depunerea jurământului de credință în calitate de prefect al județului Iași, Dan Cârlan a declarat că numirea sa în funcția de reprezentat al Guvernului în teritoriu are la bază recunoașterea activității pe care acesta a depus-o în ultimii ani în diferitele posturi pe care le-a ocupat în administrația locală și centrală. ”Mă simt pregătit să exercit funcția de prefect al județului Iași, după opt ani de experiență în calitate de consilier local și patru ani de președinte al Comisiei de administrație publică locală din Senatul României, la care se adaugă alți șase ani în care am acumulat experință în administrația centrală, acolo unde am ocupat, pe rând, funcția de secretar de stat în Ministerul Mediului și, respective, în Ministerul Energiei”, a spus Dan Cârlan, care a subliniat că toate aceste lucruri, la care se adaugă mandatul pe care l-a deținut în calitate de președinte al Autorității Naționale pentru Inundații și Managementul Apelor, vor avea darul de a-l ajuta în noua funcție. ”O caracteristică importantă a mandatului meu de prefect va fi sprijinirea proiectelor de dezvoltare a județului, experiența mea în cazul implementării proiectelor privind înființarea SMURD Iași, a Institutului Regional de Oncologie, sau a regularizării albiei râului Prut fiind un exemplu în acest sens”, a afirmat Cârlan. În discursul său de după învestitură, Dan Cârlan a dat asigurări primarilor din județ că va fi un prefect ”total echidistant”, care nu va ține cont de culoarea politică a edililor. ”Doresc să am o coloborare foarte strânsă cu reprezentanții administrației locale (primari, consilieri locali, consilieri județeni), urmând să fiu prezent și să am discuții cu aceștia atât în teritoriu, cât și la Prefectură. Este adevărat că prefectul nu dă bani la comune, însă prin activitatea sa, el poate măcar să nu blocheze proiectele inițiate de autoritățile locale și, de asemenea, să sprijine atât cât îi permite legea implementarea investițiilor de la nivel local. Vreau să-i asigur pe primari și pe toți reprezentanții administrației locale vă vor avea întotdeauna în mine un partener corect și onest”, a spus, în încheiere, noul reprezentat al Guvernului în teritoriu. În cuvântul său, primarul Gheorghe Nichita a ținut să le mulțumească colegilor de partid că au înțeles necesitatea adoptării unei noi atitudini în ceea ce privește nominalizarea persoanelor în funcțiile de conducere din administrația locală. ”Mă bucur că cei din partidul meu au receptat așa cum se cuvine acest mesaj. Acum, Iașiul face un pas important în această direcție. Sunt oameni făcuți să fie sub vremuri și oameni făcuți să fie peste vremuri. Din păcate, după 1990 am fost prea pătimași noi cu noi și noi între noi. Personal, am încercat să depășesc această stare de fapte și să fiu un om echilibrat, care trece peste patimi. Este timpul să respectăm Iașiul și pe cetățenii săi”, a spus Gheorghe Nichita. Referindu-se la noul prefect al județului, Nichita a afirmat că, în ciuda disputelor și neînțelegerilor pe care le-a avut cu cel care acum a devenit reprezentantul Guvernului în teritoriu, Dan Cârlan este ”un om al faptelor”, lucru care i-a unit pe cei doi de-a lungul timpului. ”Ca urmare a experienței sale în domeniul administrației locale și centrale, Dan Cârlan poate fi util Iașiului și cetățenilor săi, prin susținerea proiectelor pe care municipiul și județul urmează să le implementeze în perioada următoare și aici mă refer la construcția Spitalului Regional de Urgențe, a autostrăzii Iași – Târgu Mureș a tronsonului de cale ferată pentru trenurile de mare viteză care urmează să lege Bucureștiul de Iași și, ai departe, de Chișinău și, nu în ultimul rând, de construcția viitorului parc industrial de la FORTUS”, a declarat primarul.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;