5:13 pm - Wednesday April 19, 1978

Elevii din școlile ieșene participă la ”Săptămâna europeană a mobilității”

În perioada 16 – 22 septembrie, la Iaşi se desfăşoară ”Săptămâna Europeană a Mobilităţii”, acțiune care în acest an are ca slogan “Străzile noastre, alegerea noastră!”. Astfel, joi, 18 septembrie, a avut loc atelierul de lucru despre transportul durabil, adresat liceenilor de la Colegiul Economic Administrativ Iaşi, ocazie cu care au fost discutate opţiunile de transport ale participanţilor, din perspectiva dezvoltării durabile. Tot în cadrul ”Săptămânii europene a mobilității”, în perioada 22 septembrie – 3 octombrie, la Iași și în mai multe orașe din țară, printre care Aiud, Alba Iulia, Bistriţa, Braşov, Făgăraş, Focşani, Giurgiu, Iaşi, Mizil, Moineşti, Odorheiu Secuiesc, Râmnicu Vâlcea şi Săcele, se va desfășura campania ”Oscar, şarpele hoinar”. Cu această ocazie, ”Oscar” va fi fi prezent în 56 de şcoli primare, implicând aproximativ 300 de clase şi peste 7.500 de elevi. Evenimentul vizează transmiterea conceptelor de mobilitate şi sustenabilitate, siguranţă în trafic şi transport curat, elevilor din ciclul primar, într-un mod plăcut, distractiv şi eficient. La Iaşi, şcolile participante în Campania ”Oscar, șarpele hoinar”, sunt: Școala primară “M. Kogălniceanu”, structură a colegiului naţional “Mihai Eminescu”, Școala primară “Gh. Asachi”, structură a liceului teoretic “Vasile Alecsandri”, Școala primară “Carol I”, structură a colegiului “Costache Negruzzi” şi Școala primară “V. Conta”, structură a şcolii gimnaziale “V. Conta”. În perioada 16 – 22 septembrie, în peste 1.700 de oraşe de pe continent au loc evenimente dedicate mobilităţii urbane în cadrul „Săptămânii Europene a Mobilităţii”, evenimente ce culminează cu acţiunea „În oraş, o zi fără maşina mea!” de pe data de 22 septembrie. Iniţiativele ”Săptămâna mobilităţii europene” şi ”În oraş, o zi fără maşina mea” au apărut ca urmare a constatării faptului că aproape  40% din emisiile de dioxid de carbon (gaz cu efect de seră) din sectorul de transport provin din utilizarea maşinilor private în oraşe. Iaşiul a fost în anul 2000 primul oraş din România care a participat la acţiunea “În oraşul meu, o zi fără maşină”. Iniţiativa declarării unei zile anuale privind lupta împotriva poluării provocate de autovehicule şi de sensibilizare a populaţiei asupra riscului apariţiei bolilor respiratorii ca urmare a noxelor emanate de ţevile de eşapament ale maşinilor a fost luată la începutul anilor ’90 de mai multe comunităţi locale din Europa. Pe data de 22 septembrie 1998 a fost organizată pentru prima dată în Franţa acţiunea “En ville, sans ma voiture!” (“În oraş, fără maşina mea!”), iar pe data de 4 februarie 2000, Comisia Europeană (CE) a decis, la Bruxelles, extinderea iniţiativei statului francez.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;