Iașul, gazda celei de-a X-a ediții a Congresului Național de Chirurgie Cardiovasculară

La Iași au debutat vineri, 19 septembrie, lucrările Congresului Național de Chirurgie Cardiovasculară, eveniment organizat de Societatea Română de Chirurgie Cardiovasculară (SRCC).  Aflat la cea de-a X-a ediție, aniversară, congresul a devenit deja o întâlnire anuală tradițională a specialiștilor din domeniul chirurgiei cardiovasculare., la manifestare fiind prezenți peste două sute de chirurgi de renume din Germania, Ungaria, Polonia, Franţa, Finlanda, SUA, Italia, Turcia, Rusia, Republica Moldova şi Japonia. Prezent la ceremonia oficială de deschidere a lucrărilor congresului, primarul Gheorghe Nichita a subliniat importanța organizării unei astfel de manifestări la Iași. ”Iaşul îşi reconfirmă încă o dată statutul de centru de anvergură europeană al învăţământului şi cercetării medicale. Iaşul a reprezentat întotdeauna un pol al medicinei româneşti, nu numai prin existenţa unei universităţi atât de prestigioase aşa cum este Universitatea «Gr. T. Popa», dar şi prin calitatea actului medical din spitalele capitalei Moldovei. Este meritul generaţiilor de profesori şi de medici care au muncit enorm pentru clădirea prestigiului acestui oraş. Îi felicit pe organizatorii acestui congres, oameni care duc mai departe prestigiul şcolii medicale ieşene, onorând activitatea de excepţie a predecesorilor”, a afirmat primarul Gheorghe Nichita, în deschiderea lucrărilor congresului. La rândul său, președintele Consiliului Județean (CJ) Iași, Cristian Adomniței, a evidențiat că astfel de manifestări, precum Congresul Național de Chirurgie Cardiovasculară reconfirmă statutul de ”centru de excelență pentru educația și practica în domeniul sănătății” al Iașului, un merit deosebit în acest sens avându-l prof. Grigore Tinică, managerul Institutului de Boli Cardiovasculare din Iași, președintele Societății Române de Chirurgie Cardiovasculare (SRCC). ”Educația și medicina sunt valori de bază, de tradiție, ce caracterizează orașul nostru. Îi felicit pe toți din Iași, în frunte cu domnul profesor Grigore Tinică, pe toți specialiștii noștri de la Institutul de Boli Cardiovasculare pentru ceea ce fac în fiecare zi. Gazda de astăzi și președintele societății este unul din cei mai dedicați medici ieșeni, profesorul Grigore Tinică. Numele său se asociază cu Iașul, cu mii de operații pe cord deschis, cu foarte multe premiere și reușite, cu salvarea a mii de oameni. O Românie întreagă cunoaște numele său pentru că este un profesionist de mare clasă, un exemplu de loialitate și dedicație”, a spus președintele CJ Iași.

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;