Iașul găzduiește cea de-a XIV-a ediție a ”Festivalului Elenismului din România”

În perioada 25-27 septembrie, la Iași se desfăşoară cea de-a XIV-a ediție a ”Festivalului Elenismului din România”, eveniment organizat de Uniunea Elenă din România, la care și-au anunțat prezența peste 450 de participanţi. Conferința de lansare a festivalului va avea loc joi, 25 septembrie, de la ora 13.00, în Sala Mare a Primăriei municipiului Iași, la eveniment urmând să fie prezent președintele Comunității Elene din România, Dragoș Zisopol, precum și deputatul Sorin Iacoban. La festival participă ansamblurile de dansuri greceşti ale comunităţilor elene din Bârlad, Brăila, Braşov, Bucureşti,  Calafat, Craiova, Constanţa, Galaţi, Iaşi, Izvoarele, Oneşti, Piatra Neamţ, Piteşti, Prahova, Roman, Sulina, Târgovişte, Turnu Severin și Tulcea. De asemenea, pe scena festivalului vor evolua Ansamblul ”Doina Carpaţilor” al Casei de Cultură a Studenţilor (CCS) Iaşi, Ansamblul ”Ellas” al Asociaţiei Culturale ”Ellas” Bucureşti și Ansamblul ”Di Nuovo Insieme”, al Asociaţiei Italienilor din România. Festivalul va începe joi, 25 septembrie, la ora 16.00, cu parada costumelor tradiţionale, care va avea loc pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt. La ora 18.00, Teatrul ”Luceafărul” va găzdui deschiderea oficială a ”Festivalului Elenismului din România”, în cadrul căreia va rula filmul ”Grecii în Iaşi”, produs de TVR Iaşi, urmat de concertul Ansamblului ”Orpheas” al Comunităţii Elene din Iaşi şi al Ansamblului ”Doina Carpaţilor”. Festivalul va continua la centrul comercial Palas, în Atrium, pe 26 si 27 septembrie, cu dansuri din toate zonele Greciei, prezentate de ansamblurile comunitătilor elene din România.

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;