Lucrările de modernizare a Aeroportului Internaţional Iaşi ar putea fi finanţate cu bani de la Guvern

Lucrările de modernizare a Aeroportului Internaţional Iaşi ar putea fi finanţate cu bani de la Guvernul României, o cerere în acest sens fiind deja înaintată de autorităţile judeţului premierului Victor Ponta şi ministrului de Finanţe, Florin Georgescu.  “În mod oficial, nu doar declarativ, pe masa Guvernului există de o săptămână proiectul Aeroportului, analiza cost-beneficiu de la Aeroport, pe modulul I, care prevede construcţia unei noi piste de 2400 metri, a balizajului, a drumului împrejmuitor şi scurgerea apei pluviale. Vorbim de 50 milioane de euro. Practic, Guvernul are pe masă o cerere a Iaşului ca bugetul naţional din 2013 să prevadă o alocare de 50 milioane de euro pentru modernizarea Aeroportului Iaşi. Sper din toată inima ca Guvernul, cu propunerea sa de buget în Parlament, şi apoi Parlamentul să aprobe această sumă pentru judeţul nostru”, a declarat joi, 9 august, într-o conferinţă de presă, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Cristian Adomniţei. Acesta este convins că, după ce vor citi documentaţia înaintată de autorităţile locale, reprezentanţii Guvernului vor aproba alocarea sumelor necesare de la bugetul de stat pentru începerea lucrărilor de construcţie a noii piste de la aeroport. “Am pus analiza cost-beneficiu la dispoziţia primului-ministru, a ministrului de Finanţe, Florin Georgescu, şi a secretarului de stat Liviu Voinea, care conduce o unitate ce analizează eficienţa cheltuirii banului public pe proiectele mari publice. Aeroportul ieşean este un exemplu de asemenea proiect. După ce dumnealui va citi întreaga noastră analiză cost-beneficiu, după ce va citi proiectul de modernizare a Aeroportului şi după ce va observa câştigurile directe şi indirecte pe care Iaşul le va avea după construcţia şi modernizarea Aeroportului, cu siguranţa va susţine şi dumnealui finanţarea guvernamentală pentru acest proiect. După ce vedem proiectul de buget vom observa dacă Guvernul şi-a însuşit toate argumentele noastre. Aşa cum a făcut în cazul Aeroportului Cluj, în cazul Aeroportului Sibiu şi parţial în cazul Aeroportului Timişoara, Guvernul ar trebui să dea bani şi pentru Iaşi, pentru a realiza acest obiectiv”, a spus Cristian Adomniţei.

Şeful judeţului a afirmat că Aeroportul ieşean primeşte în prezent subvenţii de la ConsiliuluiJudeţean pentru a se menţine pe zero, ceea ce este anormal în contextul în care aceast obiectiv poate genera profit din activităţile aeroportuare după modernizare şi, implicit, după creşterea traficului de pasageri.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;