Cel mai important eveniment de business din România, organizat pentru a doua oară la Iași

În perioada 1-2 octombrie, Iașul va găzdui cea de-a XVI-a ediție a ”Business Days”, eveniment cu participare internațională. Aflat în acest an pentru a doua oară la Iași, ”Business Days”, eveniment desfăşurat în cadrul Centrului de Evenimente din incinta complexului Palas Mall, va reuni, ca şi în cazul ediţiilor de până acum, un număr de aproximativ o mie de antreprenori, middle şi top manageri, profesionişti şi specialişti din diverse arii de business, precum avocaţi, medici, contabili etc. ”Iaşi Business Days va fi un eveniment cu răsunet internaţional, de care te vei bucura dacă decizi să faci parte din el sau te vei întrista dacă iei decizia să stai deoparte, dar vei vedea rezultatele imediate pe care concurenţa sau prietenii tăi o vor avea în urma participării la ea”, a declarat Laszlo Pacso, manager de proiect. ”La nivel naţional deţinem câteva recorduri absolute, greu de doborât: cel mai mare număr de participanţi, cea mai calitativă audienţă dintre evenimentele de business, cel mai mare număr de speakeri de top, specialişti, experţi, consultanţi, manageri de top, expaţi, oficialităţi cu care te poţi întâlni pe metru pătrat pe durata celor două zile, singurul eveniment din România unde tichetele de acces sunt multipass, singurul eveniment din România unde poţi experimenta 5 moduri diferite de generare de oportunităţi, fiecare cu mecanisme de măsurare concretă a rezultatelor şi a eficienţei. Toate astea pentru cel mai bun raport investiţie/calitate/beneficii”, a adăugat Laszlo Pacso. Evenimentul de la Iaşi va continua succesul ediţiei anterioare, desfăşurată la Cluj, care a înregistrat peste 1.300 de participanţii provenind din domenii precum comerţ (15,5%), servicii profesionale (11%), IT (10,7%), bănci şi instituţii (7,9%), online (4,5%), publicitate (4,1%) etc. Cel mai amplu eveniment de afaceri din România este singura manifestare de profil din ţara noastră care realizează o cercetare de piaţă şi interviuri cu o lună şi jumătate înainte de a desena programul, pentru a identifica cât mai exact nevoile şi provocările mediului de business din regiune. Temele manifestărilor sunt alese în urma analizei rezultatelor cercetării. Potriivt organizatorilor, printre motivele pentru a participa la ”Iași Business Days” se numără calitatea speakerilor, prezenţi pentru a te inspira şi pentru a te ajuta să-ţi dezvolţi abilităţile de management şi antreprenoriale, prin exemple din propria lor experienţă, numărul mare de specialişti, experţi şi consultanţi din diverse domenii, prezenţi pentru a te ajuta să găseşti soluţii şi răspunsuri la problemele şi provocările cu care te confrunţi, participarea speakerilor străini, care vor prezenta concepte de ultimă oră la nivel internaţional în cadrul conferinţelor, dar şi al Masterclass-urilor, tipurile de acces adaptate bugetului, interesului şi timpului fiecăruia. ”Business days” este singurul eveniment din România care are tipuri de acces MULTIPASS, ce permite intrarea cu acelaşi badge pentru mai multe persoane, dar nu în acelaşi timp. Este, de asemenea, singurul eveniment în care toate manifestările sunt filmate şi înregistrate, permiţând astfel celor care nu au putut merge la o anumită manifestare pentru că au ales alta, să poată achiziţiona fie acces online premium pe platforma video Business Days TV, unde pot vizualiza workshopurile la care nu au fost, fie pot achiziţiona DVD-ul cu înregistrarea manifestării, direct din magazinul online Business Days, imediat ce sunt disponibile. Evenimentul va fi transmis live (conferinţele şi mesele rotunde), astfel încât oameni de afaceri din alte colţuri ale ţării care nu pot fi prezenţi pot vedea şi înţelege care sunt preocupările mediului de business din regiune. În cadrul ”Iaşi Business Days” va fi lansat numărul al treilea al revistei Business Days Magazine, care va fi distribuită gratuit participanţilor la eveniment. Printre speakerii invitaţi ai acestei ediţii se numără personalităţi care au un cuvânt de spus în lumea afacerilor, precum Giorgio Fabbri, Radu Georgescu, Paul J.R. Renaud, Aco Vidovič, Marius Ghenea, Felix Pătrăşcanu, Dragoş Anastasiu, Dragoş Paval, Dan Zaharia, Vasile Armenean, Dan Fiterman, Sergiu Neguţ, Florentin Banu, Madi Rădulescu, Amalia Sterescu, Doina Cepalis și Adrian Cioroianu. ”Iaşi Business Days” este un eveniment organizat de ADeSCO (Asociaţia Dezvoltatorilor de Soluţii de Comunicare Online) şi Newfield Consulting, având ca şi co-organizator MMC.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;