Ambasadorul Africii de Sud, interesat de inițierea de schimburi culturale și comerciale cu Iașul

Excelența Sa, doamna Thenjiwe Ethel Mtintso, ambasadorul Republicii Africa de Sud în România, a avut miercuri, 8 octombrie 2014, o întrevedere de curtoazie cu primarul municipiului Iași, Gheorghe Nichita, la Palatul Roznovanu. Excelența Sa s-a aflat într-o vizită, în cadrul căreia a mai inclus întâlniri cu conducerile universităților din Iași, Camerei de Comerț și Industrie și, respectiv, Instituției Prefectului Județului Iași. Potrivit reprezentanșilor municipalității, discuțiile de la Palatul Roznovanu au vizat mai ales domeniile privilegiate de cooperare pe care Excelența Sa dorește să le inițieze cu Iașul, în special schimburi în domeniul universitar, cercetare, inițirea de schimburi comerciale, precum și schimburi culturale. În opinia reprezentantei Africii de Sud în România, Iașiul este unul din cele mai frumoase orașe pe care le-a vizitat și s-a arătat încâtată să scrie câteva cuvinte în ”Cartea de Onoare a Municipiului Iași”, pentru susținerea candidatturii orașului Iași la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021. ”A fost, într-adevăr, o mare bucurie să vizitez Iaşiul şi pe primarul orașului. Sperăm ca relațiile noastre să devină tot mai puternice, în beneficiul ambelor țări. Sper ca orașul Iași să câștige competiția pentru titlul de Capitală Culturală Europeană și susțin această candidatură”, a scris Excelenţa Sa în ”Cartea de Onoare a Municipiului Iaşi”.

Filed in: Administrație

Comments are closed.

;