5:14 pm - Wednesday April 29, 5896

Program special de lucru cu publicul la DLEP Iași, pe 15 și 16 noiembrie

În scopul asigurării condițiilor necesare desfășurării celui de-al doilea tur al alegerilor pentru președintele României, din 16 noiembrie, și pentru rezolvarea în mod operativ a solicitărilor privind eliberarea documentelor de identitate persoanelor cu drept de vot, în zilele de 15 noiembrie și 16 noiembrie, Direcția Locală de Evidență a Persoanelor (DLEP) Iași va asigura un program special de lucru cu publicul. Astfel, Serviciul de Evidență a Persoanelor va avea program de lucru cu publicul sâmbătă, 15 noiembrie, între orele 8.00 – 16.00, iar duminică, 16 noiembrie, între orele 8.00 – 21.00; Serviciul Stare Civilă (eliberare duplicate certificate de stare civilă, necesare obținerii actelor de identitate) va avea sâmbătă, 15 noiembrie, program între orele 8.00 – 16.00, iar duminică, 16 noiembrie, între orele 8.00 – 16.00. ”Vor fi soluționate numai cererile cetățenilor cu drept de vot, aflați în următoarele situații: actul de identitate expirat, respectiv actul de identitate este pierdut, furat sau distrus”, precizează DLEP Iași, într-un comunicat de presă.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;