4:00 pm - Monday September 19, 3583

Proiectul de reabilitare a zonei de agrement Ciric a fost finalizat

Joi, 13 noiembrie, la Iași a avut loc conferinţa de finalizare a proiectului “ZONA DE AGREMENT CIRIC”, cod SMIS 2912, lucrare finanțată din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), prin Programul Operaţional Regional (POR) 2007-2013, Axa 5 – “Dezvoltare durabilă şi Promovarea Turismului”, DMI – 5.2 – Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale şi creşterii calităţii serviciilor turistice. După cum a declarat managerul proiectului, Gabriel Ştefan Chirilă, obiectivul general al investiției l-a constituit valorificarea potentialului turistic al Regiunii de Dezvoltare Nord-Est, în vederea creării de noi locuri de muncă si creşterii economice durabile şi echilibrate a regiunii. Valoarea totală a proiectului a fost de 46.118.423,42 lei (valoare eligibilă: 31.773.265,82 lei, valoare TVA: 8.635.740,33 lei, valoare neeligibilă: 5.709.417,27 lei), asistenta financiara nerambursabila solicitata: 15.886.632,91 lei. În cadrul investiţiei s-au realizat următoarele obiecte: șapte parcări pentru autoturisme, în suprafață totală de 6.516 mp (650 locuri), o parcare pentru autocare, în suprafață de 893 mp (șase locuri), două parcări pentru biciclete, în suprafață de 234 mp (80 locuri), o parcare pentru bărci și hidrobiciclete, în suprafață de 480 mp (40 locuri), un teren multifuncțional, compus din două terenuri de minifotbal, cu suprafața de iarbă artificială și un teren multifuncțional (tenis, volei, handbal, baschet), șase terenuri de tenis de câmp, pe suprafață de zgură, un pavilon de tenis de masă, cu suprafața de 450 mp, o zonă de paintball, o zonă de cățărare în copaci, o zonă de ziduri de escaladă, un telescaun, un teren de minigolf, o zonă de structuri gonflabile, patru debarcadere și pontoane, un garaj pentru bărci, patru locuri de joacă pentru copii, o piscină pentru copii, clădiri anexă și o zonă de plajă, amenajată pe malul stâng al lacului Ciric II, o piscină pentru adulți, clădiri anexe și o zonă de plajă, amenajată pe malul drept al lacului Ciric II, rețele exterioare (rețea de alimentare cu apă, rețea de canalizare ape pluviale, rețea de canalizare ape menajere, stație de pompare a apei uzate), mobilier urban (bănci, coșuri de gunoi, cișmele de apă, fântâni arteziene, bariere, bolarzi, panouri informative, corpuri de iluminat, împrejmuiri locale – gărdulețe, jardiniere, pergole, foișoare), patru zone amenajate pentru picnic, platforme de colectare a deșeurilor, alei ocazional carosabile (lățime 4 m – lungime 1.430 ml), cu o suprafață de 5.720 mp, piste pentru bicicliști (lungime 1.375 m, lățime 2 m), în suprafață de 2.570 mp, alei pietonale asfaltate (lungime 1.070 m, lățime 4 m), în suprafață de 4.280 mp, alei pietonale din dale prefabricate (lungime 1.985 m, lățime 3 m), în suărafață de 5.955 mp, alei pietonale din pământ și pietriț (lungime 2.570, lățime 2 m), în suprafață de 5.140 mp.  Proiectul a fost implementat într-o perioada de 56 de luni, în perioada 17.03. 2010 – 17.11.2014, din care 43 de luni reprezintă durata lucrărilor de construcție.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;