Programul manifestărilor organizate la Iași cu prilejul Zilei Naționale a României

Manifestările din acest an, prilejuite de Ziua Națională a României, vor debuta, la Iași, sâmbătă, 29 noiembrie, când între orele 9.00 – 16.00, și duminică, 30 noiembrie, între orele 9.00 – 13.00, pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt va avea loc prezentarea unei expoziții de tehnică militară. Luni, 1 decembrie, începând cu ora 9.00, în Piața Unirii va avea loc moment folkloric, intitulat ”Noi suntem români”, cu participarea soliștilor Petrică Mâțu-Stoian, Laura Lavric, Maria Ghinea, Zenaida Julea (Republica Moldova) și Nicolae Glib (Republica Moldova). La ora 10.00 vor debuta manifestările oficiale dedicate Zilei Naționale a României, care vor include un Te Deum, oficiat de un sbor de preoți, în frunte cu Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, ÎPS Teofan, discursurile oficialităților și ceremonialul depunerii de coroane de flori, urmate, la ora 10.45, de defilarea detașamentelor militare și a tehnicii militare. Momentul folcloric ”Noi suntem români” va continua începând cu ora 11.15, după care, la ora 12.00, pe str. Lăpușneanu va avea loc masa tradițională românească, în cadrul căreia vor fi puse la dispoziția ieșenilor  7.500 de porții de fasole, cârnați și vin fiert.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;