5:13 pm - Sunday April 19, 7485

”Zilele UMF Iași” – ediția 2014

Cu ocazia aniversării a 135 de ani de învățământ medical la Iași, Universitatea de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” din Iași organizează în perioada 3 – 6 decembrie ”Zilele UMF” 2014, eveniment care cuprinde o gamă vastă de manifestări științifice, simpozioane și workshpuri. Deschiderea oficială a manifestărilor incluse în cadrul ediție din acest an a ”Zilelor UMF” Iași va avea loc miercuri, 3 decembrie, la ora 10.00, în Aula ”George Emil Palade” a Universității de Medicină și Farmacie ”Grigore T.Popa”, urmată de conferința motivațională „Reţeta succesului în medicină”, la care participă Prof. Dr. John E. Hall – Department of Physiology and Biophysics Universitatea Mississippi, SUA, Sir Miles Irving – Universitatea din Manchester, Prof. Dr. Constantin Ciuce – Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, Prof. Dr. Gabriel Gurman – Universitatea Ben Gurion, Beer Sheva, Israel, Prof. Dr. Adrian Streinu Cercel – UMF „Carol Davila” Bucureşti, Prof. Dr. Christian Heiss – Department of Trauma Surgery, University Hospital Giesen, Marburg, Germany, Dr. Victor Ţurcanu – Alergologie Pediatrică, King’s College, Londra, Marea Britanie, Dr. Tudor P. Toma – Spitalul Universitar Lewishman, Londra, Marea Britanie și Conf. dr. Ștefan Luchian – Spitalul Militar de Urgenţă “Agrippa Ionescu” Bucureşti. Tot miercuri, între orele 12.00 – 12.30 va avea loc în holul Aulei ”George Emil Palade” a UMF vernisajul expoziției de pictură a artistului plastic Bogdan Bârleanu. Între orele 13.00 – 15.00, tot în Aula ”George Emil Palade” este programată conferința ”REPERE INTERDISCIPLINARE ÎN CERCETAREA DOCTORALĂ”, printre temele propuse de organizatori numărându-se ”Considerente ale utilizării terapiei biologice la pacienţii cu boli inflamatorii intestinale”  –        Gabriela Dumitrescu  (UMF „Grigore T. Popa” Iaşi), ”Aportul tehnicilor minim-invazive în tratamentul chirurgical al cancerului esofagian” – Bogdan Filip, Viorel Scripcariu, C. Castoro (UMF „Grigore T. Popa” Iaşi; Universita degli Studi Padova, Instituto Oncologico Veneto, Padova), ”Modulări structurale în clasa derivaţilor de acid aril-propionic” – Ioana Vasincu, Maria Apotrosoaei, Frederic Bouron, Sylvain Routier, Catalina Elena Lupusoru, Mihai Nechifor, Lenuta Profire (UMF „Grigore T. Popa” Iaşi; Institute of Organic and Analytical Chemistry, University of Orléans, Orléans, France), ”Ultrasonografia pulmonară şi mortalitatea pacienţilor cu boală cronică de rinichi” – Dimitrie Siriopol (UMF „Grigore T. Popa” Iaşi), ”Identificarea variaţiilor numărului de copii genice utilizȃnd tehnica MLPA în leucemia acută limfoblastică” – Iuliu Ivanov (UMF „Grigore T. Popa” Iaşi). La ora 15.00, UMF va acorda ”Premiul pentru publicație științifică de excelență” Prof. univ. dr. Adrian Covic – autor al articolului ”Epidemiology, contributors to, and clinical trials of mortality risk in chronic kidney failure”, publicat în 2014 în revista LANCET – factor de impact 39,207 (2013). Indice Hirch 38. Între orele 16.00 – 18.00 este programată conferința ”EXPERIENŢE INTERNAŢIONALE ÎN CERCETAREA DOCTORALĂ”. Joi, 4 decembrie, în cea de-a doua zi a manifestării, în Aula ”George Emil Palade” va avea loc  deschiderea festivă a Congresului studenților la medicină dentară și a tinerilor stomatologi ”STOMIS”, după care, între orele 13.00 – 15.00 este programat workshopul ”STUDENT EUROPEAN”. Tot joi,  Muzeul UMF va găzdui între orele 16.00-18.00 o expoziție de carte medicală și lansări de carte. În Sala de Conferințe din clădirea ”Farmacie” a UMF, între orele 10.00 – 13.00 va fi prezentat Raportul intermediar al Departamentului de Cercetare – sesiunea I și II. Vineri, 5 decembrie, între orele 10.00 – 13.00, este programat simpozionul ”20 de ani de Educație și Știință pentru Sănătate la Facultatea de Bioinginerie Medicală”, urmat între orele 14.30 – 18.00, de Conferinţa interactivă MALPRAXISUL MEDICAL – Răspunderea civilă şi penală a personalului medical (5-6 decembrie 2014) MODULUL II. De la ora 16.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare va avea loc festivitatea de premiere a profesorilor emeriţi, urmată la ora 17.00 de ”BALUL IERNII” – spectacol caritabil în folosul copiilor de la Bogdăneşti, oferit de studentii SSMI. Sâmbătă, 6 decembrie, în ultima zi a manifestărilor, în Aula ”George Emil Palade” va avea loc conferinţa interactivă ”MALPRAXISUL MEDICAL – Răspunderea civilă şi penală a personalului medical”.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;