TNL Iași, ”Moș Crăciun” pentru elevii Școlii Gimnaziale din Liteni

mos

În urma campaniei caritabile inițiată de TNL Iași, caravana lui Moș Crăciun a ajuns la Școala Gimnazială din Liteni, comuna Belcești, pentru a împărți dulciuri și jucării celor 20 de prichindei din clasa I, aflați sub îndrumarea tânărului învățător Vasile Amaximoaei. ”Astfel de acțiuni ne responsabilizează și ne oferă posibilitatea de a veni alături de cei mai puțin norocoși. Este o tradiție pentru TNL să susțină astfel de cauze, îndeosebi atunci când sunt făcute din suflet și știm că putem aduce un zâmbet pe chipurile înfrigurate ale unor copii minunați și talentați, așa cum sunt cei de la Liteni. Am primit spectacolul elevilor ca pe o răsplată pentru gestul nostru, cu toate că nimeni, cu excepția domnului învățător și a directorului școlii, nu bănuia surpriza ce le-a fost plănuită.”, susțin tinerii liberali. TNL Iași mulțumește tuturor celor care s-au implicat în acțiune și au făcut posibil ca, prin contribuția lor, să facă sărbătorile mai frumoase în sufletele celor mici și defavorizați de azi, dar și beneficiarilor celorlalte două acțiuni similare pe care tinerii liberali le vor avea în această săptămână, în pragul Crăciunului.

Filed in: Politic

Comments are closed.

;