Marius Dangă (PNL): ”Multe dintre investițiile propuse de Primărie în 2015 se regăsesc și în proiectul de buget de anul trecut”

danga

Președintele Organizației Municipale Iași a PNL, Marius Dangă, este dezamăgit de modul în care a fost întocmit proiectul de buget al orașului pe anul 2015, mai ales în ceea ce privește sumele alocate investițiilor din fondurile proprii ale municipalității. Într-o conferință de presă, organizată joi, 22 ianuarie, la sediul partidului, Marius Dangă a criticat în termeni duri proiectul de buget pe anul 2015 al municipiului, dat publicității de conducerea Primăriei. ”Este un buget pentru care suntem datori să ne rugăm să se îndeplinească”, a afirmat președintele Organizației Municipale a PNL, făcând aluzie la faptul că cele mai multe dintre proiectele începute de Primărie în ultimii ani, finanțate cu bani europeni nerambursabili, vor trebui să fie finalizate în cursul acestui an. Marius Dangă s-a arătat surprins de suma foarte mică alocată de Primărie în 2015 pentru investițiile din fonduri proprii. ”În ciuda faptului că domnul primar a anunțat, într-o conferință de presă, că în acest an, investițiile proprii ale municipalității se vor ridica la suma 40,5 milioane lei, pe site-ul municipalității a apărut suma de 28,5 milioane de lei la acest capitol, care este jumătate din cea alocată de Primărie în anul 2014, care s-a ridicat la 57,6 milioane de lei. Asta, ca să nu mai spunem faptul că multe dintre obiectivele incluse în lista de investiții pentru acest an sunt preluate din proiectul de buget pe anul trecut”, a declarat Marius Dangă, care a dat ca exemplu în acest sens lucrările de reparații capitale la acoperișul sediului Primăriei, amenajarea unei parcări pe str. Roman Vodă, sau reabilitarea căii de rulare a tramvaielor pe tronsonul str. Nicoriță – Doi Băieți. ”Deși redus la jumătate, bugetul pentru investiții pentru acest an, realizat din fondurile proprii ale Primăriei, este unul umflat, în care se regăsesc multe dintre obiectivele care nu au putut fi demarate în anul anterior”, a spus președintele Organizației Municipale Iași a PNL. Marius Dangă, care este în același timp și consilier local din partea PNL, s-a arătat nemulțumit și de faptul că toate propunerile înaintate de liberali nu au fost incluse de conducerea Primăriei în proiectul de buget pentru acest an. ”Este vorba despre propunerile care priveau creșterea numărului de parcări de reședință în municipiu, constituirea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Iași, prin intermediul căreia municipalitatea să poată accesa fonduri europene nerambursabile pentru reabilitarea și modernizarea transportului public de persoane, respectiv achiziționarea de tramvaie și autobuze noi, proiectarea și construcția a trei noi baze sportive în oraș, renunțarea la construcția parcării subterane din fața Teatrului Național, înființarea Registraturii electronice, creșterea sumei alocate de Primărie pentru finanțarea proiectelor înainte de organizațiile non-guvernamentale și, nu în ultimul rând, sprijinirea din punct de vedere financiar, pe bază de proiecte, a asociațiilor de proprietari din municipiu, pentru ca acestea să-și poată diversifica activitatea, în folosul cetățenilor pe care-i deservesc”, a precizat Marius Dangă. În ceea ce privește anunțul făcut de primarul Gheorghe Nichita, potrivit căruia în bugetul pe acest an al orașului va fi prevăzută o sumă în vederea achiziționării de către Regia Autonomă de Transport Public (RATP) a unui număr de 15 tramvaie second-hand, președintele Organizației Municipale Iași a PNL a spus că, în ceea ce-i privește, consilierii locali liberali vor respinge, la vot, o astfel de propunere. ”E o rușine pentru un oraș ca Iașul faptul că Primăria nu a reușit să achiziționeze niciun tramvai sau autobuz nou, lipsindu-i pe cetățeni de un serviciu public de calitate. Consilierii locali ai PNL se vor opune propunerii înainte de conducerea municipalității, prevăzută în buget, privind achiziționarea unui număr de 15 tramvaie second-hand în acest an. Considerăm că actualul parc de tramvaie este suficient în acest moment și că e nevoie să ne pregătim pentru a putea accesa fonduri europene nerambursabile pentru achiziționarea de mijloace noi de transport în comun”, a mai spus Marius Dangă.

Filed in: Politic

Comments are closed.

;