Andrei Vâță, noul manager al Spitalului de Boli Infecțioase ”Sfânta Parascheva” din Iași

andrei-vata

Spitalul de Boli Infecțioase ”Sfânta Parascheva” din Iași are, începând de joi, 5 februarie, un nou manager, în persoana doctorului Andrei Vâță. Acesta o înlocuiește în funcție pe Carmen Dorobăț, acuzată de procurorii anticorupție de complicitate la luare de mită, aflată în prezent în arestul IPJ Iași. Doctorul Andrei Vâță are o experiență de 13 ani în domeniul tratării și prevenției bolilor infecțioase, el urmând să ocupe funcția de manager al Spitalului de Boli Infecțioase ”Sfânta Parascheva” din Iași pe o perioadă interimară de șase luni, până la organizarea concursului pentru ocuparea acestui post. În cadrul unei conferințe de presă, Andrei Vâță a declarat că își propune ca pe timpul interimatului său, activitatea spitalui să devină funcțională, astfel încât bolnavii să poată beneficia de toate serviciile care le sunt conferite prin lege. De asemenea, noul manager al Spitalului de Boli Infecțioase din Iași a spus că va continua proiectele de reabilitare și modernizare a unității, inițiate de fosta conducere a unității. ”Acest interimat reprezintă o provocare pentru mine şi o sarcină destul de grea, pe care sper să pot să o îndeplinesc. Provocările pe termen scurt sunt de a face să funcţioneze spitalul în continuare. Este nevoie de un manager la spital, altfel nu poate să meargă acest spital. Nu s-a luat o decizie în ceea ce priveşte proiectele europene, ele oricum nu cred că se pot opri la mijlocul drumului. Ele probabil o să trebuiască continuate”, a afirmat Andrei  Vâţă. “Pentru anul 2015 avem proiecte  ambițioase, de construcție a unui nou  pavilion, de achiziționare a unei  ambulanțe, de refăcut unele pavilioane și de  continuat serviciile medicale bune, spunem  noi, pe care le-am oferit și până acum”, a adăugat noul manager al Spitalului de Boli Infecțioase ”Sfânta Parascheva” Iași. Pe termen scurt, prioritatea numărul unu a noii conduceri a unității o reprezintă asigurarea medicamentelor destinate bolnavilor de HIV/SIDA. Validarea noului manager al Spitalului de Boli Infecțioase din Iași va avea loc în zilele următoare, în cadrul ședinței Consiliului de Administrație (CA) al unității.

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;