5:13 pm - Tuesday April 19, 5892

Manifestări organizate la Iași cu prilejul aniversării a 80 de ani de la nașterea poetului Grigore Vieru

bust Vieru

Vineri, 13 februarie, începând cu ora 13.00, la bustul poetului Griogore Vieru, din Parcul Copou, Consulatul Republicii Moldova la Iaşi, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iaşi, Casa de Cultură a Municipiului Iaşi “Mihai Ursachi” şi Garnizoana Iaşi organizează o serie de manifestări ocazionate de împlinirea a 80 de ani de la naşterea poetului. Vor participa, în calitate de invitaţi de onoare, fiul poetului, Călin Vieru, poeţii Nicolae Dabija şi Iulian Filip, de la Chişinau, precum şi poetul Vasile Tărâţeanu, de la Cernăuţi. Manifestările vor debuta cu intonarea imnurilor Republicii Moldova şi României, după care vor fi rostite scurte alocuţiuni de către oficialităţile reprezentante ale autorităţilor (Consulatul Republicii Moldova, Instituţia Prefectului Județului Iaşi, Consiliul Judeţean Iasi, Primăria Municipiului Iaşi) şi de invitaţi (Uniunea Scriitorilor din România – filiala Iaşi, invitaţii de onoare). În continaure va avea loc depunerea de jerbe de flori la bustul poetului, după care va urma un moment artistic, susţinut de Fanfara Militară a Garnizoanei Iaşi şi spectacolul de muzică şi poezie “Taina care mă apără”, susţinut de actorul Emil Coşeru şi solistul Alexandru Tărâţeanu. Manifestările se vor încheia cu colocviul “Rădăcina de foc. Grigore Vieru, poet naţional şi popular”, programat la ora 14.30, în Sala de spectacole a Casei de Cultură a Municipiului Iaşi “Mihai Ursachi”. Născut pe 14 februarie 1935, în satul Periniţa, din raionul Briceni (nordul Basarabiei), Grigore Vieru a debutat ca poet în anul 1957, pe când era încă student, cu o placheta de versuri pentru copii. Un an mai târziu, dupa absolvirea Facultăţii de Filologie şi Istorie din Chişinău, Grigore Vieru se angajează ca redactor la revista pentru copii “Scânteia Leninistă”. Între anii 1960 şi 1963, poetul a fost redactor la editura ”Cartea Moldovenească”, unde i-au apărut alte două plachete de versuri pentru copii: “Făt-Frumos şi Curcubeul” şi “Bună ziua, fulgilor!”. În 1964, a publicat în revista ”Nistru”, publicaţie a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, poemul ”Legământ”, dedicat poetului Mihai Eminescu. În 1993, Grigore Vieru este ales membru corespondent al Academiei Române. Printre cele mai cunoscute volume publicate de-a lungul timpului de poet se număra “Versuri pentru cititorii de toate vârstele” (1965), “Numele tău” (1968), “Mama” (1975), “Un verde ne vede!” (1976) şi “Metafore albastre” (1991). Poetul şi-a pierdut viaţa pe 18 ianuarie 2009, în urma unui accident de circulaţie, produs în apropiere de Chişinău. La inițiativa primarului Gheorghe Nichita, ca omagiu adus memoriei lui Grigore Vieru, începând din 2009, la Iași și Chișinău se desfășoară, anual, un festival internaţional de poezie, care poartă numele poetului. Tot la propunerea primarului Gheorghe Nichita, o stradă din Iași poartă numele poetului, iar un bust al maestrului a fost amplasat în Parcul Copou, pe “Aleea scriitorilor”.

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;