5:14 pm - Tuesday April 29, 1541

Au demarat lucrările la noul terminal de pasageri al Aeroportului

terminal-3

În prezența președintelui Consiliului Județean (CJ), Cristian Adomniței, la Iași a avut loc luni, 2 martie, ceremonia de începere a lucrărilor de construcţie la noul terminal de pasageri al Aeroportului Internaţional Iaşi. Clădirea va avea 3.600 metri, șase birouri check-in şi o capacitate de procesare de 320 de pasageri pe oră. ”Terminalul de pasageri T3 face parte din proiectul de 56,7 milioane de euro pe care l-am câştigat la Comisia Europeană. Cu acest proiect, noi am decontat întreaga sumă care a fost cheltuită de către ieşeni pentru construcţia pistei noi, cu toate facilităţile sale, extinderea platformei şi a drumului perimetral. În acelaşi timp, prin munca şi lupta pe care am dus-o pentru redesenarea Masterplanului General de Transport al României, am reuşit pentru următoarea perioadă să prindem pentru aeroportul nostru o sumă de aproximativ o sută de milioane de euro. Din aceşti bani, jumătate îi vom utiliza pentru dezvoltarea zonei cargo, iar cealaltă jumătate pentru construcţia unui nou terminal de pasageri, care va avea o suprafaţă de circa 20.000 de metri pătraţi şi care va acomoda tot traficul regiunii Moldova şi parte din cel al Republicii Moldova şi Ucrainei. Aceste obiective vor fi realizate în zona Aroneanu-Holboca şi vor fi la punctul de conexiune al aerogării cu centrul intermodal de transport, autostrada şi şoseaua de centură. Toate aceste facilităţi vor însemna pentru Iaşi şi pentru întreaga regiune a Moldovei un aeroport nou-nouţ, cu construcţii nou-nouţe, care vor asigura dezvoltarea pentru secolul în care trăim”, a declarat Cristian Adomniței, preşedintele CJ Ișai. Noul terminal reprezintă ultima etapă din cadrul proiectului privind dezvoltarea şi modernizarea Aeroportului Internaţional Iaşi, finanţat de Comisia Europeană, care a prevăzut proiectarea şi execuţia lucrărilor în vederea realizării suprafeţelor de mişcare aeroportuare aferente unei piste noi cu lungimea de 2.400 de metri (realizarea pistei de decolare – aterizare, a căii de rulare, a instalaţiei de balizaj, a canalizării pentru ape pluviale) extinderea platformei şi a drumului perimetral, construcţia unui nou terminal (T3). Valoarea totală a proiectului este de 56,7 milioane de euro.

T3 va fi dat spre folosinţă în luna august 2015. Constructorul este SC UTI GRUP SA Bucureşti, contractul pentru acest obiectiv având valoarea de 11 milioane de euro, inclusiv TVA. ”În ultimii doi ani, ieşenii au putut observa schimbările majore realizate la Aeroportul Internaţional Iaşi. Astăzi inaugurăm lucrările la cel mai nou obiectiv care se construieşte la aerogara noastră. Este vorba despre noul terminal de pasageri T3, care este de trei ori mai mare decât T2. Aceste două terminale, T2 şi T3, vor putea asigura un trafic de 2 milioane de pasageri pe an. Astfel, pentru următoarea perioadă, Iaşul îşi consolidează poziţia şi imaginea de aeroport regional principal al Moldovei şi confirmă misiunea de  deschidere a economică a judeţelor din Regiunea de Nord-Est”, a precizat, la rândul său, Marius Bodea, preşedintele Consiliului de Administraţie (CA) al R.A. Aeroportul Iaşi.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;