7:39 pm - Tuesday September 22, 2020

Târgul de Turism “Vacanța”, la cea de-a III-a ediție

targ

În perioada 27-29 martie, la Palas Mall va avea loc cea de-a III-a ediție a Târgului de Turism “Vacanța”, eveniment organizat de Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România (ANAT), la care și-au anunțat participarea aproximativ 20 de companii din domeniu. ”Emblematic pentru vizitatorii ieșeni și nu numai, Târgul de Turism VACANȚA  primește la fiecare ediție mii de persoane, cei mai mulți turiști alegând această perioadă pentru achiziționarea pachetelor turistice pentru sezonul estival al anului 2015. Bugetele de călătorie se stabilesc, de multe ori, tot în perioada Târgului de Turism, având la bază informațiile prezentate de agențiile de turism”, precizează organizatorii, într-un comunicat de presă. Târgul de Turism de la Iași vine în întâmpinarea publicului cu o ofertă completă de pachete de vacanță pentru vara și toamna acestui an. Astfel, turiștii care doresc să meargă în concediu în stațiuni la malul mării sau în locații continentale pot primi într-un timp foarte scurt toate informațiile de care au nevoie și pot lua astfel o decizie de cumpărare foarte avantajoasă atât din punct de vedere financiar, cât și calitativ. Agențiile de turism prezente la târg vor prezenta ocazie ofertele cu reduceri de până la 30% pentru sezonul estival. De asemenea, pentru a veni în sprijinul celor care au început să-și facă planuri pentru vacanța ideală în 2015, expozanții vor oferi mari reduceri de preț pentru pachetele de vacanță cumpărate pe durata târgului, precum și tombole cu premii la standurile proprii. ”Organizarea de târguri de acest tip ajută mult publicul interesat de vacanțe în a economisi timp pentru a afla informațiile dorite. Practic, într-o oră sau două, orice persoană poate să facă o radiografie a destinațiilor și ofertelor turistice pentru ca la final să poată lua o decizie corectă pentru vacanța mult dorită. Bineînțeles că perioada aceasta este încă una convenabilă pentru a alege o vacanță deoarece prețurile sunt reduse”, a declarat Grigore Alecsa, președintele ANAT pentru Regiunea de Nord-Est. Programul de vizitare al Târgului de Turism ”Vacanța”, care va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni la Palas Mall este zilnic între orele 10.00 și 20.00, intrarea publicului fiind liberă.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;