5:13 pm - Monday April 19, 9334

S-a lansat FILIT 2015

lansare filit 2015

În prezența președintelui Consiliului Județean (CJ) Iași, Victorel Lupu, și a directorului Muzeului Literaturii Române (MLR), scriitorul Dan Lungu, la Casa Pogor a avut loc joi, 4 iunie, lansarea oficială a celei de-a III-a ediții a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi (FILIT), eveniment ce va avea loc în perioada 30 septembrie – 4 octombrie 2015. Potrivit managerului FILIT, Dan Lungu, la ediția din acest an a manifestării vor fi prezenți la Iași sute de profesionişti ai cărţii, din ţară şi străinătate, numele scriitorilor care vor veni în această toamnă la Iași, la cel mai important eveniment literar din sud-estul Europei, urmând să fie făcute publice de către organizatori în cursul acestei veri. În ceea ce privește noutările pe care le va aduce ediția din acest an a FILIT, Dan Lungu a declarat că cel mai important aspect îl reprezintă  ”internaţionalizarea festivalului”: ”Dacă până acum, acesta era internaţional prin participare, acum începem să ieşim în străinătate prin proiectele cu finanţare europeană. De asemenea, dacă până acum ne bazam pe ecourile din presa internaţională, imediat după FILIT, în ultimul an am început să avem tot mai multe invitaţii la târguri, saloane, expoziţii de carte din Europa. Deja acest lucru înseamnă o politică activă. În al doilea rând, asistăm la transformarea festivalului într-o veritabilă platformă culturală, prin programele de rezidenţe sau ateliere care au loc pe tot parcursul anului. Am primit invitaţia de a fi anul acesta co-expozanţi oficiali alături de Ministerul Culturii la Târgul de Carte de la Frankfurt, care este cel mai important eveniment de gen din lume. Este onorant pentru noi, înseamnă că am devenit parteneri importanţi pentru reprezentarea României în lume, nu numai ai Iaşiului. Este drumul pe care am pornit şi acolo sper să ajungem – să devenim alături de Ministerul Culturii şi Institutul Cultural Român cea mai importantă platformă de promovare a literaturii române în lume”, a declarat Dan Lungu, managerul FILIT. La rândul său, președintele interimar al CJ Iași, Victorel Lupu, a afirmat că se așteaptă ca cea de-a III-a ediție a acestei manifestări să se ridice ”cel puţin la nivelul celorlalte două”. ”Din punctul de vedere al Consiliului Judeţean, finanţarea proiectului este asigurată. FILIT a devenit de acum o marcă importantă culturală a Iaşiului. Nu am emoţii că va fi o reuşită având în vedere experienţa acumulată la primele două ediţii. Aşteptăm începutul toamnei şi musafirii deosebiţi”, a declarat Victorel Lupu. Anul trecut, FILIT a avut un public total de circa 35.000 de participanţi (25.000 de spectatori ai evenimentelor FILIT şi 10.000 de vizitatori ai Târgului de Carte Bookfest). În total, în FILIT au fost implicate zilnic aproape 600 de persoane (din străinătate, din ţară şi din Iaşi): scriitori, traducători de literatură română şi străină, manageri culturali, critici literari, editori, profesori, jurnalişti, bloggeri culturali şi voluntari. Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi este un eveniment finanţat de Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi, prin Muzeul Literaturii Române Iaşi.

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;