Caravana SEV a ajuns la Iași

Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany a găzduit la sfârșitul săptămânii trecute Caravana SEV (Serviciul European de Voluntariat), printr-o întâlnire non-formală la care au luat parte 25 de tineri reprezentanţi ai ONG-urilor ieşene, voluntari întorşi din stagii SEV şi voluntari străini care desfăşoară, în prezent, stagii de voluntariat în România. Participanţii au putut afla informaţii despre oportunităţile oferite tinerilor de Serviciul European de Voluntariat şi cum pot accesa acest program. Potrivit organizatorilor, în perioada 15 septembrie – 20 octombrie, un număr de 21 de organizaţii active în promovarea voluntariatului îi pun în mişcare pe cei interesaţi de voluntariat, aducându-i împreună, informându-i şi inspirându-i să devină parte din SEV – Serviciul European de Voluntariat. Peste 400 de tineri şi organizaţii din 20 de judeţe vor avea astfel oportunitatea să facă cunoştinţă cu SEV, să afle răspunsuri la întrebări şi să interacţioneze direct cu voluntari români şi străini, organizaţii gazdă şi de trimitere, persoane resursă de la care pot afla informaţii clare şi prietenoase, prin intermediul a 21 de evenimente derulate succesiv în toată ţara. Caravana SEV va parcurge următoarele oraşe:  Piatra Neamţ (15 sept.), Iaşi (21 sept.), Oneşti (22 sept.), Botoşani (23 sept.), Petroşani (24 sept.), Arad (25 sept.), Bucureşti (26 sept.), Focşani (27 sept.), Bistriţa (28 sept.), Mediaş (29 sept.), Brăila (2 oct.), Baia Mare  Tg. Jiu (6 oct.), Suceava (9 oct.), Dr. Turnu Severin, Braşov (12 oct.), Reşiţa (16 oct.), Bacău (17 oct.), Constanţa (18 oct.), Cluj-Napoca (19 oct.), Sf. Gheorghe (20 oct.).  Caravana SEV face parte din proiectul MOVE – Mobilitate şi Voluntariat în Europa, derulat de Pro Vobis – Centrul Naţional de Resurse pentru Voluntariat, în parteneriat cu Asociaţia ART Fusion, Bucureşti, şi Centrul de Voluntariat Cluj-Napoca, cu sprinijul financiar al Comisiei Europene prin programul Tineret în Acţiune, linia  Structuri de suport SEV. Proiectul îşi propune promovarea voluntariatului in general si a Serviciul European de Voluntariat (SEV) in special, prin diverse evenimente şi materiale informative. Serviciul European de Voluntariat sau SEV/EVS este un program al Comisiei Europene, finanţat prin programul Tineret în Acţiune, care stimulezează mobilitatea transnaţională şi implicarea în proiecte de voluntariat a tinerilor. SEV permite tinerilor cu vârste între 18 şi 30 de ani să desfăşoare stagii de voluntariat pentru perioade de câteva săptămâni până la 12 luni în organizaţii dintr-o altă ţară decât ţara de reşedinţă, de regulă ţări din cadrul Uniunii Europene, însă şi alte ţări partenere în acest program. SEV promovează coeziunea socială, solidaritatea şi toleranţa între tinerii europeni, cât şi cetăţenia activă, prin voluntariat. Programul este o oportunitate de dezvoltare personală şi profesională adresată tinerilor europeni; prin intermediul experienţelor de învăţare non-formală pe care le prilejuieşte voluntariatul, aceştia îşi îmbunătăţesc sau dobândesc competenţe care îi ajută să de dezvolte şi să se integreze social. Anual, cîteva mii de tineri europeni, printre care şi români, participă la stagii SEV în Europa.

Filed in: Informațía zilei, ONG-uri

Comments are closed.

;