Delegație participantă la proiectul multilateral ”Comenius”, în vizită la CJ Iași

Luni, 24 septembrie, începând cu ora 14.00, în Sala Galbenă a Palatului Administrativ al Judeţului Iași va avea loc o întrevedere între o delegaţie participantă la proiectul multilateral ”Comenius” în România şi reprezentanţii Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi. ”Întrucât scopul principal al acestui proiect îl constituie descoperirea vieţii culturale a oraşului Iaşi, dar şi a întregii regiunii, Consiliul Judeţean Iaşi a răspuns afirmativ invitaţiei colectivului de profesori implicaţi în organizarea acestui proiect de a facilita o întâlnire cu reprezentanţii administraţiei locale”, a declarat Marius Pârciu, purtătorul de cuvânt al CJ Iași. Proiectul multilateral ”Comenius”, cu titlul ”A Cultural Journey through Europe Wonderland” este iniţiat de o şcoală din Turcia, şcoala cu clasele I-VIII din Erbiceni fiind partener în proiect. Obiectivul iniţiativei este de a dezvolta la elevi apartenenţa la marea familie europeană prin surmontarea prejudecăţilor referitoare la alte popoare, cunoaşterea unor tradiţii, obiceiuri şi stiluri de viaţă ale acestora şi (re)descoperirea propriei identităţi naţionale. Prin vizite efective, partenerii vor valorifica moştenirea culturală europeană sub toate aspectele ei (arhitectura tradiţională, gastronomie, costume populare, jocurile copilăriei etc), insistând asupra elementelor care conferă unicitate fiecărei naţiuni, în contra tendinţei de uniformizare inerentă procesului de globalizare. La reuniunea de la Iași vor participa delegaţiile a opt şcoli din şapte ţări (Turcia, Italia, România, Polonia, Spania, Portugalia şi Lituania), numărul de participanţi fiind de 37. Din partea Consiliului Judeţean la întrevedere va fi prezent domnul vicepreşedinte Victor Chirilă. După vizită, elevii vor beneficia de un tur gratuit al Mănăstirii Golia, obiectiv manageriat de Consiliul Judeţean.

Filed in: Administrație, Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;