Fundaţia ”Casa Speranţei” din Iaşi aniversează 20 de ani de activitate, prin organizarea unei Şcoli de Vară şi a unei ”Cupe a Iaşului”, evenimente care se desfăşoară în perioada 20 – 23 august. Acţiunile sunt adresate persoanelor cu dizabilităţi severe, asistenţilor personali, voluntarilor, reprezentanţilor autorităţilor locale, precum şi tuturor persoanelor interesate. Astfel, pe 20 august au avut loc Seminarul ”Şcoala de Vară” şi atelierele de lucru cu persoanele cu dizabilităţi, precum şi deschiderea oficială a ”Cupei Iaşului” – ediția 2015. Pe 21 august au fost programate probele sportive de înot, baschet şi fotbal, urmând ca sâmbătă, 22 august, să fie organizate competiţii de atletism şi va fi oficiată premierea celor mai merituoşi participanţi, ziua încheindu-se cu o seară festivă. Excursia de socializare programată pentru duminică, 23 august, va încheia evenimentul organizat de către Fundaţia ”Casa Speranţei”. ”Şcoala de vară completează nevoia de cunoaştere a famiilor sosite din toate colţurile ţării, a specialiştilor şi voluntarilor. Dorinţa familiilor implicate este aceea de a-şi socializa copilul şi de a nu-l abandona într-un centru pentru irecuperabili. Un accent deosebit îl punem pe activităţile sportive, care motivează pesoanele cu nevoi speciale să recurgă la creativitate, spontaneitate, rapiditate, lucru în echipă, dar şi lucru individual şi în cele din urmă la integrare în societate”, a declarat Doina Marta Asachi, preşedintele Fundaţiei ”Casa Speranţei” din Iaşi.