5:13 pm - Wednesday April 19, 0682

CSM Pașcani, învingătoare în derby-ul județului Iași

fotbal

CSM Pașcani a câștigat derby-ul județului Iași, după ce la sfârșitul săptămânii trecute s-a impus cu 2-0 (2-0), pe teren propriu, în fața Științei Miroslava, în prima etapă a noului sezon al Ligii a III-a. Golurile gazdelor au fost reușite de Andrei Apostol (min. 24) și Petrică Maftei (min. 36), ele avându-l, însă,  drept co-autor pe portarul oaspeților, care a greșit la ambele faze. În ciuda rezultatului final, oaspeții, care în campionatul trecut au fost la numai două minute de promovarea în eșalonul secund, au făcut un joc bun, însă au ratat foarte mult, în special prin Maxim, Talpan și Botezatu. Oaspeții au reclamat și un penalty, în minutul 43, la o incursiune a lui Talpan în careul gazdelor, însă arbitrul partidei a considerat că atacantul ieșean a simulat. Nu este mai puțin adevărat că același goal-keeper ieșean și-a salvat echipa de la o înfrângere la scor de neprezentare, în minutul 64, când l-a blocat excelent pe vârful gazdelor. Cu un lot subțiat considerabil prin plecarea mai multor titulari, dar în care și-au făcut apariția mai mulți juniori proveniți de la Liceul cu Program Sportiv (LPS) din Iași, Știința Miroslava pare să nu mai sperie pe nimeni în acest sezon, obiectivul echipei fiind mai degrabă rămânerea în Liga a III-a decât promovarea. În contrast cu formația ieșeană, CSM Pașcani reprezintă o surpriză dintre cele mai plăcute, având în vedere, în primul rând, evoluția cu mult sub așteptări din sezonul trecut, când a ocupat, la final, locul 9 în clasament, într-o serie cu numai 12 echipe la start. De altfel, pentru acest campionat, conducerea echipei de pe Siret și-a propus un loc cât mai în față în clasament, în conformitate cu condițiile oferite de autoritățile locale. Au evoluat echipele: CSM Pașcani:  Asmarandi – Rusu, Razlog (Giurgiuveanu), Nuțescu, Buhălniceanu – Azaharioaiei, Puiu, Atănasoaie (Nemțanu), Maftei (Cojoc) – Apostol (David), Viorica; Știința Miroslava: Albescu – Sărițanu Strungariu, Gheorghiu, Ghiarasim – Tofan, Botezatu, Izmana, Amarinei – Maxim,  Talpan. În celelalte partide din etapa inaugurală a Ligii a III-a (Seria 1), disputate la sfârșitul săptămânii trecute, s-au înregistrat rezultatele: Olimpia Râmnicu Sărat – Petrotub Roman 1-0, Atletico Vaslui – Bucovina Rădăuți 1-0, Inter Dorohoi – Aerostar Bacău 0-0, Metalosport Galați – Sepsi Sfîntu Gheorghe 0-1, FC Zagon – Cetatea Tg. Neamț 2-1, FC Panciu – Sporting Liești 2-2. Etapa viitoare programează sâmbătă, 5 septembrie, de la ora 17.00, următoarele întâlniri: Știința Miroslava – Metalosport Galați, Cetatea Târgu Neamț – CSM Pașcani, Aerostar Bacău – Atletico Vaslui, Sepsi Sfântu Gheorghe – Inter Dorohoi, Sporting Liești – FC Zagon, Petrotub Roman – FC Panciu, Bucovina Rădăuți – Olimpia Râmnicu Sărat.

Filed in: Sport

Comments are closed.

;