Legende ale muzicii românești, la Sărbătorile Iașului 2015

pasarea-rock

Înaintea celor două zile care marchează punctul culminant al evenimentelor, cea de-a XXIV-a ediţie a Sărbătorilor Iaşului, organizate anual în luna octombrie de Primăria Municipiului Iaşi, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi alţi parteneri instituţionali, continuă marți, 13 octombrie 2015, cu manifestările laice și religioase obișnuite, dar și cu un concert extraordinar în aer liber. De la ora 19.00, Primăria Municipiului Iași îi așteaptă pe ieșeni și pe vizitatorii orașului la un concert extraordinar Pasărea Rock Simfonic organizat în Parcul Palas (Esplanada Patinoar). Pasărea Rock este un proiect muzical nou lansat pe piaţa muzicală din România (pe 25 martie 2014), dar de şcoală veche, cu membri fondatori care nu mai au nevoie de nicio introducere. Este vorba de legendele rock Mircea Baniciu (solist vocal, chitară), Josef Kappl (chitară bass, voce) și Ovidiu Lipan – Țăndărică (tobe, percuție), care, alături de instrumentiștii  Sorin Voinea (clape) și Nicu Patoi (chitare) și de Flaviu Crișan (recitare), precum și de Orchestra simfonică a Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploiești, dirijată de Vlad Mateescu, vor susține un concert de muzică folk-rock, rock progresiv și etno rock.  În deschidere va concerta legendara formaţie ieşeană Roşu şi Negru, readusă în viaţa muzicală la Iaşi la iniţiativa lui Cosmin Marcovici, tenor al Operei Naţionale Române Iaşi. De menționat este faptul că alegerea Parcului Palas drept loc al acestui concert a venit ca urmare a dorinței ieșenilor, așa cum aceasta a fost exprimată în cadrul campaniei de consultare publică inițiate de Primăria Municipiului Iași, opinie potrivit căreia centrul orașului trebuie degrevat de unele manifestări zgomotoase, iar evenimentele laice și cele religioase să fie delimitate. Un alt moment notabil al programului zilei de marți, 13 octombrie 2015, va fi punerea în scenă, de la ora 20.00, în spațiul inedit al Depoului RATP din str. Silvestru a spectacolului de teatru „Restitutio Fondane”. Spectacolul, care s-a bucurat de un considerabil succes de public și de critică, se bazează pe un text semnat de Cătălin Mihuleac și este regizat de Octavian Jighirgiu. Preziua sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva aduce și o intensificare a acțiunilor dedicate zecilor de mii de pelerini veniți în Iași. Pe lângă cele trei puncte de informare amenajate pe Bd. Ştefan cel Mare, Piaţa Palatului Culturii și Gară, Ceaiul Pelerinilor de pe Str. Mitropoliei și Cazarea pentru pelerini în parcarea Facultăţii de Teologie, Primăria Municipiului Iași va mai organiza, de la ora 14.00, în zona centrală, acțiunea „Pelerin în Iaşi” – un tur gratuit al principalelor obiective turistice religioase. De asemenea, între orele 14.00 și 16.00, în zona Catedralei Mitropolitane, Liceul Tehnologic Economic de Turism Iaşi și Fundaţia Solidaritate şi Speranţă vor organiza diverse acțiuni de voluntariat pentru pelerini, sub genericul „Hrană pentru pelerini şi suflet”. Seara, de la ora 21.00, pelerinii sunt așteptați, la Catedrala Mitropolitană, la slujba de priveghere a Sfintei Cuvioase Parascheva (Vecernia, Litia, Utrenia şi Sfânta Liturghie). Cea de-a XXIV-a ediţie a Sărbătorilor Iașului continuă cu „Student Bazaar Coolture” (în Piața Națiunilor – UMF Iași), cu Târgul de Toamnă, Sărbătoarea Vinului și Târgul „Sărbătoarea Dulceții la Golia”, precum și cu alte activități religioase, turistice și culturale.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;