Restricții de circulație în vederea organizării Zilei Naționale a României

parada

Municipalitatea ieșeană a decis restricționarea unor artere de circulație, în vederea desfășurării evenimentelor dedicate zilei de 1 Decembrie, Ziua Națională a României. Astfel, în ziua de luni, 30 noiembrie 2015, circulația autovehiculelor va fi interzisă în zona centrală a municipiului Iași, după cum urmează: bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, tronson cuprins între str. I. C. Brătianu și Piața Unirii; str. I. C. Brătianu, tronson cuprins între bd. Ștefan cel Mare și str. Cuza-Vodă; str. Cuza Vodă, tronson cuprins între str. I. C. Brătianu și Piața Unirii; str. Arcu, tronson cuprins între str. G. Musicescu și Piața Unirii; str. George Enescu – acces tehnică militară; accesul pe liniile de tramvai din fața Palatului Culturii, funcție de necesități (montare scenă concert). Pentru data de 1 decembrie, între orele 9.00 – 14.00, circulația autovehiculelor va fi interzisă pe următoarele tronsoane: bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, tronson cuprins între str. I. C. Brătianu și Piața Unirii; str. I. C. Brătianu, tronson cuprins între bd. Ștefan cel Mare și str. Cuza-Vodă; str. Cuza Vodă, tronson cuprins între str. I. C. Brătianu și Piața Unirii; str. Arcu, tronson cuprins între str. G. Musicescu și Piața Unirii; str. George Enescu – acces tehnică militară; accesul pe liniile de tramvai din fața Palatului Culturii, str. Palat și str. Anastasie Panu, funcție de necesități, între orele 17.00 – 22.30.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;